iPhone X m-a convins să-mi cumpăr un aparat foto

iPhone X m-a convins să-mi cumpăr un aparat foto
Alexandru Puiu
12:02 16.09.2018

La fel ca multe smartphone-uri de top, iPhone X te face să crezi că ai devenit un fotograf mai bun, până când te enervează și își scoate la iveală minusurile semnificative.

Am făcut foarte multe poze cu iPhone X de când l-am cumpărat. Aș fi tentat să cred că este vorba de vreo 2.000 de cadre imortalizate într-un an, dacă nu mai multe. Dintre acestea, pe telefon, la această oră, 671 sunt într-un album generat automat cu numele de Portet.

Acelea sunt imortalizate cu ajutorul modului Portret, o funcție care a devenit foarte populară în ultimii ani și pe care o găsești pe orice smartphone cu două camere principale.

Există și câteva smartphone-uri cu o singură cameră principală, precum Google Pixel sau Pixel 2, care simulează un efect portret verosimil exclusiv prin prisma software-ului. Cele mai multe însă, apelează la soluția inventată de Apple care combină hardware și software pentru a încețoșa fundalul și a evidenția subiectul din cadru.

Febra bokeh a început cu mult înainte de iPhone X

iPhone X mod portret IMG_8652
O fotografie portret decentă, dacă ignori încețoșarea agresivă a părului

Înainte de 2016, ideea de încețoșare a fundalului într-o imagine creată cu telefonul nu a existat în această formă. O puteai simula cu programe gen Snapseed, dar o fotografie nativă nu ar fi ieșit cu acest efect vizual. Huawei a dat startul acestui trend în 2016 cu Huawei P9. Pentru cei mai mulți însă, a ajuns în mainstream, odată cu lansarea iPhone 7 Plus. Nu a durat mult până când respectivul artificiu a fost copiat cu brio de chinezi pentru a-l introduce în telefoane de cinci ori mai ieftine, cu un grad apropiat de eficiență.

iphone cu si fara portret
iPhone X – același cadru imortalizat cu și fără portret

Timp de câteva decenii, modul portret sau efectul bokeh a fost sinonim cu fotografiile ieșite dintr-un DSLR. Implica utilizarea unui anumit obiectiv, definirea unei anumite diafragme și a unui punct de focus. La telefoane, un efect similar este obținut prin artificii exclusiv software (Lens Blur la Google Pixel) sau o combinație de hardwae și software (Live Focus la Galaxy Note 8).

Pe iPhone 7 Plus, 8 Plus și iPhone X, modul portret implică o putere de calcul semnificativă, dar, în centrul atenției, se află două camere foto cu obiective diferite care conlucrează pentru generarea efectului dorit de tine. Modul portret nu este disponibil pe iPhone 8, de exemplu, chiar dacă este un iPhone lansat în 2017.

Pentru a genera o fotografie precum cea de mai sus din dreapta, cele două camere de 12 megapixeli de pe iPhone X imortalizează același cadru în două feluri diferite. Imaginea efectivă iese din camera principală cu un obiectiv telefoto. În același timp, camera cu un câmp vizual larg (wide-angle) salvează informații referitoare la cât de departe se află subiectul.

Cu ajutorul acelor informații, realizează o hartă de adâncime în nouă straturi, pentru a ști software-ul ce să încețoșeze.

În funcție de informațiile din harta de adâncime, impactul vizual al fotografiei finale va fi mai credibil sau mai puțin credibil. În cel mai rău caz, s-ar putea să vezi elemente încețoșate din primplan, obiecte tăiate sau elemente imposibil de descrifrat. Când harta de adâncime este aproape impecabilă, nivelul de încețoșare se acutizează în funcție de distanța față de subiect. Aceasta este situația ideală.

iPhone X te trădează, chiar și dacă respecți teoria modului portret

iPhone X mod portret IMG_0738
iPhone X – detaliile din aranjament sunt încețoșate arbitrar

Ca să profiți de modul portret la iPhone X, iPhone 8 Plus sau iPhone 7 Plus, ai nevoie de mai multe lucruri. În primul rând, subiectul trebuie să fie la o distanță minimă de aproximativ jumătate de metru în fața aparatului și maxim 2,5 metri. În al doilea rând, ai nevoie de o sursă de lumină mai mult decât decentă.

Tot la capitolul condiții ideale, ar fi bine să ai un contrast cât mai puternic între subiectul din primplan și fundal. Dacă nu-ți permite contextul, s-ar putea să-ți sabotezi cadrul.

Chiar și dacă ai însă în vedere particularitățile de mai sus, rezultatele pe care le vei obține sunt mixte. După cum se poate vedea în cadrul de mai sus, este clar că elemente din coaja de lămâie sunt în același plan. Cu toate acestea, aproape jumătate dintre ele sunt încețoșate.

După numeroase tentative de minimizare a încețoșării, am fost nevoit să renunț la utilizarea modului portret în acel cadru particular și să trec scenariul cu pricina la excepții. Modul portret nu face treabă bună dacă ai nevoie de detalii de finețe în primplan.

iPhone X mod portret IMG_0191
iPhone X – băutura aproape că plutește în aer cu modul portret activat

Cadrul de mai sus intră fără probleme la capitolul rebuturi care m-au convins de limitările importante ale modului portret. Din nou, lumina nu a fost o problemă. Cadrul acela a fost imortalizat la miezul zilei, într-o sâmbătă, pe pavajul din curte. Fără nicio explicație logică însă, jumătate din pahar lipsește. Sunt uimit de faptul că nu mi-a încețoșat o parte semnificativă din lichid.

Am făcut numeroase experimente și cu ideea de Portrait Lighting sau lumină portret. Din nou, atunci când funcționează, efectul este spectulos și, în mod real, nu pare să fie generat de un telefon. Când nu merge însă, s-ar putea să te supere destul de tare și să te facă să crezi că, în realitate, este vorba de o funcție beta care a fost disponibilă prea devreme pentru publicul larg.

Cum te învață Apple să faci fotografii în mod portret

iPhone X mod portret IMG_0185
iPhone X – alt scenariu cu condiții ideale și rezultate dezamăgitoare

Apple are o secțiune dedicată pe site prin care îți servește explicațiile oficiale legate de modul în care funcționează și se utilizează modul portret. ”Pentru modul Portret sunt folosite cele două camere de pe iPhone 7 Plus, iPhone 8 Plus și iPhone X pentru a produce efectul de adâncime al câmpului.

Astfel, poți să compui un cadru în care subiectul să rămână clar pe un fundal neclar, superb. Dacă ai un iPhone 8 Plus sau un iPhone X, poți inclusiv să adaugi efecte luminoase captivante în imagini. În plus, camera foto TrueDepth din iPhone X îți permite chiar să faci selfie-uri în modul Portret.”

Vizavi de camera frontală TrueDepth, aceeași pe care o folosești și pentru autentificarea FaceID la iPhone X, rezultatele ei sunt și mai dependente de lumina ambientală decât cele care ies din camera principală. În lumină naturală, în soare, sunt șanse foarte mari să-ți uimești prietenii. În casă, fără un bec punternic în față, nu te salvează nimic. Eventual, s-ar putea să fii mulțumit de un astfel de selfie, dacă ai o fascinație pentru o cantitate abuzivă de zgomot de imagine.

iPhone X m-a convins să-mi iau o cameră foto

iPhone X mod portret IMG_0181
iPhone X – Jumătate din pahar nu se vede, ci trebuie deslușit din ceață

În final, modul portret pe iPhone X îți trezește apetitul pentru poze spectaculoase, cu un fundal încețoșat și un efect bokeh verosimil. Mai ales când vine vorba de obiecte încărcate de detalii însă, de multe ori nu-și respectă promisiunea.

Depinde ce vrei să fotografiezi, dar în cazul pasiunii mele pentru cocktail-uri, am început de multe ori să renunț la utilizarea acestui artificiu hardware și software pentru că mă supără și nu ajunge în poză ceea ce mă interesează.

Dacă era vorba de o poză din zece care nu iese cum trebuie, nu aș fi fost atât de supărat. Din păcate, am foarte multe exemple dezmăgitoare precum cele pe care le-am atașat acestui editorial.

Vizavi de camera pe care mi-o voi achiziționa, mă gândesc totuși să evit un DSLR sau mirrorless cu lentile interschimbabile pentru că voi intra într-un cerc vicios de accesorii și obiective. Cel mai probabil, mă voi orienta către un Sony RX10 sau Sony RX100.

Ambele au un senzor de un inci și un zoom decent combinat cu un zgomot de imagine inexistent chiar și în condiții de lumină scăzută. Dacă voi reuși să iau un model din ultimii 3-4 ani, mă voi bucura de conectivitatea Wi-Fi și, plin aplicația de iPhone a celor de la Sony, va fi foarte ușor să postez pe Instagram sau Facebook imaginile din cameră.

loading...