Culmea ”pirateriei”: făceau copii de Lamborghini și Ferrari, până i-a prins poliția

Culmea ”pirateriei”: făceau copii de Lamborghini și Ferrari, până i-a prins poliția
07:58 18.07.2019

Dacă îți făceai griji că se copiază modele de căști sau se clonează telefoane, niște brazilieni au dus ”arta” la un alt nivel și au copiat Lamborghini și Ferrari.

Poliția braziliană a desființat în urmă cu câteva zile un centru de producție pentru clone de lux a celor mai atractive mașini din lume. Într-o fabrică de dimensiuni reduse, câțiva oameni realizau imitații suprinzător de fidele ale unor modele de top de la Lamborghini și Ferrari.

Deși au fost sesizați de producătorii autentici ai acelor autoturisme. pentru a lua cu asalt fabrica din Brazilia, activitatea autorităților a fost facilitată chiar de către răufăcători. Aceștia își promovau versiunile accesibile de Ferrari și Lamborghini pe rețele sociale.

Brazilienii îți ofereau un model actual al mașinilor de mare viteză la un preț de maxim 60.000 de dolari. În contextul în care un Lamborghini autentic sare la un preț de zece ori mai mare, chiar și mai mult, este de înțeles de ce italienii au vrut să le taie macaroana.

Afacerea era condusă de o echipă de doi oameni, tată și fiu. La momentul de față, conform primelor estimări, riscă să facă închisoare de până la trei ani pentru furt intelectual de proprietate industrială. Pe de altă parte, oamenii se pare că au reușit deja să facă bani frumoși, având în vedere că activează deja de doi ani în online.

Făbricuța a fost găsită de autorități în sudul statului Santa Catarina din Brazilia. Au fost confiscat opt mașini aflate în producție, iar având în vedere similaritățile cu versiuni autentice de Ferrari și Lamborhini, era dificil să contești ce se întâmpla acolo. Creațiile pe patru roți se vindeau prin intermediul rețelelor sociale la prețuri între 45.000 și 60.000 de dolari.

În cazul în care ți se pare incredibil de dificil să realizezi un astfel de business, variantele lor ale mașinilor de lux erau cât se poate de autentice datorită celor aproximativ două decenii petrecute în domeniul tunningului auto. Raidul a avut loc ca urmarea a unei plângeri din partea producătorilor italieni.

ferrari lamborghini fals afacere

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI