Zeiss îți arată că trăiește deja în viitor cu această cameră foto futuristă

Zeiss a dezvăluit prima cameră foto digitală din portofoliul companiei, ZX1, o cameră foto compactă și cu design minimalist.

Zeizz ZX1 are un senzor full-frame, de 37,4 megapixeli, iar obiectivul este unul fix, de 35mm și cu f/2.0. Astfel, camera foto digitală lansată de Zeiss intră într-un club select, alături de Sony RX1 sau Leica Q.

Designul camerei foto este unul interesant: aparatul este negru aproape în totalitate, iar gripul este de formă triunghiulară. Ies în evidență textele de pe butoane și de pe obiectiv, deoarece sunt scrise cu galben.

E interesant că Zeiss a lucrat la această cameră în parteneriat cu Adobe. Astfel, Lightroom CC a fost integrat direct în cameră, ca să poți fotografia, edita și distribui rapid pozele preferate.

Camera poate face fotografii la 3 fps, ceea ce e un pic cam lent, dar trebuie să iei în considerare și rezoluția și dimensiunile senzorului. Compania spune că a creat atât obiectivul, cât și senzorul de mare rezoluție, astfel încât acestea să lucreze în armonie și să creeze imagini tipice Zeiss.

Zeiss ZX1 e capabilă să și filmeze la rezoluție 4K, la 30 de cadre pe secundă, iar dacă preferi Full HD, vei putea filma la cel mult 60 de cadre pe secundă.

Aparatul are un ecran de 4,3 inci, cu rezoluție HD, dar și cu un vizor electronic OLED, cu rezoluție Full HD. Spre deosebire de alte camere foto, aceasta nu are card de memorie, dar are 512 GB de memorie internă, suficientă cât să tragi până la 6,800 de cadre RAW, în format DNG.

Pe partea de conectivitate, ai Wi-Fi, Bluetooth și USB-C, iar periodic vei primi update-uri over-the-air.

ZX1 va fi lansat în prima parte a lui 2019, dar nu avem detalii despre preț. Sony RX1, în comparație, a costat 2.800 de dolari la lansare, iar Leica Q ajunge la 4.250 de dolari.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: engadget.com