Noul Windows 10: cea mai importantă funcție e recuperarea fișierelor

Noul Windows 10: cea mai importantă funcție e recuperarea fișierelor

De la lansarea sa inițială, Windows 10 a oferit două actualizări. Acum, Microsoft anunță o nouă actualizare, care va fi disponibilă pe 30 aprilie. Astfel, câteva din funcțiile Windows 10 au primit update-uri care să te ajute să economisești timp.

Funcția Timeline te ajută să găsești mai ușor fișierele importate din dispozitivele tale. Astfel, noua actualizare îți permite să te „întorci în timp” și să găsești fișierul dorit, indiferent dacă l-ai accesat sau nu în ziua respectivă.

De asemenea, Timeline îți permite să reiei proiectele începute în Microsoft Edge sau Office 365 pe dispozitivul iOS sau Android, atunci când te întorci la un computer care rulează Windows 10. Spre exemplu, dacă începi să cauți un produs într-un magazin online de pe telefon, poți finaliza achiziția atunci când te întorci la computer.

Funcția Focus Assist te ajută să te concentrezi mai bine. Trebuie să recunoști că, probabil, și tu ești distras de social media, chiar și atunci când lucrezi la un proiect important. Funcția Focus Assist poate fi programată să pornească automat când utilizatorul vrea să lucreze în liniște. La final, acesta primește un rezumat al noutăților apărute între timp, fie că e vorba de notificări sau e-mailuri. Astfel, poți să rămâi la curent cu ce s-a întâmplat, dar asta după ce ai terminat ce aveai de lucrat.

Microsoft Edge va primi și el actualizări. Dacă într-una din filele browser-ului există un fișier audio sau video deschis, aceasta afișează o pictogramă audio, care odată cu noile capabilități Microsoft Edge poate fi accesată pentru a dezactiva și activa sunetul provenit din acea filă. În plus, cărțile, fișierele PDF și paginile din Reading View pot fi afișate în ecran complet, pentru o experiență de citire fără distragere.

Funcția Dictation te ajută să-ți iei notițe și să introduci date cu ajutorul vocii. Trebuie doar să apeși Win+H în orice câmp de text și să vorbești.

Actualizarea Windows 10 din aprilie 2018 cuprinde și o serie de alte caracteristici pentru aplicațiile Photos, 3D și Windows Mixed Reality și, de asemena, îți îmbunătățește experiența de gaming.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI