Westworld sezonul 2: noul trailer îți arată la ce să te aștepți

George Stanciu
11:47 05.02.2018

Povestea din Westworld e departe de a se fi terminat, iar sezonul 2 se apropie cu pași repezi, iar acum e momentul să afli la ce să te aștepți.

Deși ideea unui serial western cu roboți mi s-a părut cel puțin ciudată atunci când mi-a fost recomandat prima oară serialul, mi-am schimbat radical opinia după primul episod. Apoi, am petrecut vreo două luni și puțin așteptând fiecare nou episod din serial, iar ca mine au fost mulți alții. Toți așteptăm acum sezonul 2 din Westworld, care pare să fie cel puțin la fel de încărcat ca primul.

Cei de la HBO au luat decizia destul de inspirată de a prezenta noul trailer pentru sezonul 2 din Westworld în timpul finalei Super Bowl. E o premieră pentru HBO, care nu a mai difuzat astfel de reclame în timpul finalei. Având în vedere costurile de difuzare în timpul pauzelor, e clar că HBO a scos bani buni pentru clipul de un minut și 39 de secunde. Firește, banii se vor întoarce la un moment dat, deoarece primul sezon al serialului a fost extrem de bine primit, iar finalul ne-a lăsat cu sufletul la gură.

În noul trailer pentru sezonul 2 din Westworld vei remarca figurile cu care te-ai obișnuit deja, cu excepția lui dr. Ford, care a fost tras pe dreapta de Dolores la finalul sezonului 1. Dacă avem parte de o surpriză de-a lungul noului sezon, asta rămâne de văzut. Pare că Maeve are un rol din ce în ce mai important, iar din trailer pare că ea ar avea, de fapt, rolul principal în sezonul 2. Dacă Dolores rămâne în centrul atenției sau atenția se mută pe femeia care te atacă cu o turmă de tauri, vom afla începând cu 22 aprilie, când va avea premiera noul sezon.

Comentarii
loading...