Cum a evoluat violența domestică spre noua generație

Cum a evoluat violența domestică spre noua generație
10:25 09.09.2018

Oricât de mult am evolua ca și societate, unele lucruri par că nu se vor schimba niciodată, iar unul dintre acestea este, din păcate, violența domestică.

Un studiu realizat de cercetători canadieni ne dezvăluie câteva cifre legate de violența din rândul cuplurilor tinere. Studiul realizat de Universitatea din British Columbia și Universitatea Simon Fraser a urmărit evoluția a 35.900 de tineri care se aflau într-o relație.

Cifrele arată că, atunci când vine vorba de violența din cuplurile tinere, în mod surprinzător, băieții au tendința de a raporta mai des că au fost loviți decât fetele.

„Multă lume are tendința de a spune că fata este întotdeauna victima, însă aceste constatări ne arată că nu este mereu așa”, declară unul dintre autorii studiului, Catherine Shaffer.

Cercetarea aduce și un rezultat mai pozitiv. Per total, numărul tinerilor care au declarat că au fost victime ale violenței domestice a fost mai mic decât cel al părinților – 5% din adolescenți au raportat astfel de violențe în 2013, comparat cu 6% în 2003.

Cu toate acestea, ei spun că 5,8% din băieți și 4,2% din fete au spus că au avut parte de violență în relație în ultimul an. Catherine Shaffer spune că este nevoie de mai multe cercetări pentru a înțelege de ce băieții raportează mai des astfel de incidente.

„Acest lucru s-ar putea întâmpla deoarece încă este acceptabil din punct de vedere social ca fetele să lovească băieții, sau să le de-a o palmă în timpul unei relații”, a declarat Catherine Shaffer.

Tot aceasta declară că, în ciuda faptului că declinul înregistrat la nivelul violenței din relații este unul mic, este totuși încurajator.

Tinerii care se confruntă cu violență în relații au mai multe șanse să experimenteze depresii sau să se gândească la suicid. Acesta sunt consecințele care îi fac pe cercetători să se bucure că violențele au scăzut în ultimii zece ani.

Sursa: News.ubc.ca
loading...