Universul din „It” și „Stranger Things” ar putea fi unul și același

Universul din „It” și „Stranger Things” ar putea fi unul și același
Sursa foto: Inverse
09:05 15.12.2018

Oricine a văzut filmul „It” și serialul „Stranger Things” a observat probabil că există mai multe similitudini între cele două.

Serialul de pe Netflix a fost inspirat de clasicul horror al lui Stephen King.  Atât „Stranger Things”, cât și „It” (varianta din 2017) îl au în distribuția de actori pe Finn Wolfhard. Fanii au observat însă o conexiune mult mai complexă între film și serial. Mai exact, clown-ul terifiant Pennywise ar putea exista și în universul „Stranger Things”.

Teoria are la bază personajului lui Bob din sezonul doi „Stranger Things”.  Bob căuta în acel sezon să îl învețe pe Will cum să își țină sub control coșmarurile – deși pe atunci nu avea idee că ororile lui Will veneau din tărâmul Upside Down. Într-o scenă, Bob își aduce aminte despre un clown pe care l-a întâlnit când era copil, care spunea că se numește Domnul Baldo. Baldo apărea și în visele lui Bob, oferindu-i acestuia un balon. Totuși, abia când Bob i-a zis într-unul din vise că nu îi este teamă de el, clown-ul nu s-a mai arătat. Sună familiar, nu?

Totuși, clown-ul din visele lui Bob nu este singurul element în comun cu universul „It”. Bob a copilărit în Maine – locul unde au loc evenimentele terifiante cu Pennywise. Ținând cont că bărbatul a copilărit în anii 1950, atunci perioada de reapariție o dată la 27 de ani a lui Pennywise se sincronizează perfect. În cartea lui Stephen King, evenimentele din copilăria personajelor aveau loc în anii 1950, filmul din 2017 le-a mutat însă în deceniul 1980.

Totuși, de ce ar fi crezut Bob că acel clown era doar un coșmar? Răspunsul e simplu. În „It”, când oamenii pleacă din orașul Derry, din Maine, amintirile lor urâte se estompează și ajung să își amintească de ele de parcă ar fi fost doar vise.

Ce-i drept, fanii pot găsi conexiuni oriunde – de aici și multitudinea de teorii nebunești pe care le poți găsi la orice serial sau film. Totuși, teoria aceasta pare să aibă tot sensul din lume, chiar dacă nu a fost confirmată de producători.

Sursa: Inverse