Opțiunea care putea salva viața femeii lovite de mașina autonomă a Uber

Opțiunea care putea salva viața femeii lovite de mașina autonomă a Uber
Sursa foto: zombieite via Flickr
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
18:22 25.05.2018

În martie 2018, o mașină autonomă Uber a lovit și ucis o femeie. Detalii din anchetă arată ce îi putea salva viața victimei.

Mașina autonomă a Uber a lovit mortal o femeie în Arizona. Aceasta traversa strada printr-un loc nepermis, noaptea, iar sistemul de control al mașinii n-a reacționat la timp. La volan era și un șofer care trebuia să intervină, doar că nu era atent.

Raportul autorităților arată însă că mai era un sistem pe mașină care îi putea salva viața. Mașina e un model XC90 cu opțiune de-a frâna automat când e un pericol. Acest sistem automat era însă dezactivat de Uber, pentru că ideea era de a testa mașina autonomă. Cel de la volan nici nu a frânat, dar nici n-a fost alertat de sistem. Nu în ultimul rând, raportul a arătat că femeia lovită avea în sânge metamfetamine și marijuana.

Conform informațiilor din raport, sistemul mașinii dedicat condusului autonom a detectat cu șase secunde înainte de impact că este cineva pe drum. Sistemul a detectat acest „obstacol” ca fiind întâi un „obiect necunoscut”, apoi un „vehicul” și apoi o „bicicletă”. Femeia avea într-adevăr o bicicletă cu ea și doar aceasta a fost interpretată corect de mașină.

Cu doar 1,3 secunde înainte de impact, mașina a „decis” că e nevoie de frânare de urgență. Însă n-a frânat, pentru că, după cum am spus înainte, opțiunea proiectată de Volvo nu era activă. O altă scăpare, de care producătorii de mașini autonome trebuie să se îngrijească în următorii ani, e că mașina Uber nu era proiectată să frâneze de urgență. Cel puțin nu pentru o urgență de acest tip.

Tot de partea Uber mai e și vina că sistemul de detectare a obstacolelor nu avertizează operatorul din mașină pentru o eventuală intervenție. După cum se vede și în videoul de mai jos, în acest caz, operatorul nu era atent, ceea ce a dus la un accident mortal. Nu în ultimul rând, victima a trecut printr-un loc nepermis și nu s-a asigurat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Jalopnik
Etichete: