De ce e chiar benefic să-ți torni apă în cap, fie caniculă sau nu

De ce e chiar benefic să-ți torni apă în cap, fie caniculă sau nu
Sursa foto: emedcert.com
Andreea Cuzub
Andreea Cuzub
12:30 30.08.2018

Probabil ai observat și tu că atleții care aleargă la maraton au obiceiul de a-și vărsa sticlele cu apă direct în cap. Și nu sunt singurii. Oamenii obișnuiți aleg să facă asta în zilele toride, ceea ce te face să te întrebi dacă asta îți aduce vreun beneficiu, pe lângă răcorirea temporară.

Într-un editorial din jurnalul „Temperature”, Nathan Morris și Ollie Jay de Universitatea din Sydney aduc câteva numere interesante pe această temă, unele dintre ele fiind chiar surprinzătoare.

Aceștia au început cu câteva informații de bază: dacă bei 250 de ml de apă la o temperatură cu puțin peste îngheț, vei scăpa de 9 calorii. Ei explică că în acest context caloriile sunt o măsură a energiei care se disipă sub forma căldurii. La rândul ei, căldura este un efect secundar al efortului muscular, care este alimentat de energia pe care ne-o luăm din mâncare.

Cu toate acestea, nu poți să alterezi întregul proces și să te aștepți să slăbești doar dacă îți torni pur și simplu apă în cap. Totuși există câteva dovezi că menținerea termostatului într-un mediu în care îți forțează corpul să ardă niște energie pentru a rămâne la un confort termic, ar putea influența echilibrul de greutate pe termen lung. Iar cifrele cercetătorilor în acest sens sunt cel puțin greu de crezut.

Dacă bei un pahar care are jumătate apă, jumătate gheață, vei obține beneficiul suplimentar al energiei care trebuie să topească gheața în interiorul corpului tău. 250 de ml dintr-o astfel de băutură te vor scăpa de 19 calorii.

În schimb, dacă alegi să verși un pahar cu apă peste cap și ai grijă să se răspândească pe suprafața corpului – nu să curgă pe jos- astfel încât să se evapore, ai putea să scapi de aproximativ 145 de calorii.

Există câteva condiții care trebuie îndeplinite pentru a ajunge la acest rezultat. În primul rând, apa trebuie neapărat să se evapore. De exemplu, dacă umiditatea este crescută și tu ești deja foarte transpirat, s-ar putea să nu mai poți evapora apa respectivă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI