Ce a spus Stephen Hawking în lucrarea scrisă înainte să moară

Ce a spus Stephen Hawking în lucrarea scrisă înainte să moară
06:35 13.10.2018

Ultima lucrare la care Stephen Hawking lucra înainte să moară a fost publicată recent de fizicieni de la Cambridge și Harvard cu care acesta a lucrat.

Lucrarea este destinată studiului găurilor negre, unul dintre subiectele de care Hawking a fost foarte pasionat în timpul vieții. În special, „Black Hole Entropy and Soft Hair” analizează misterul legat de ce se întâmplă cu informațiile deținute de obiectele care dispar într-o gaură neagră. Până acum nu era clar cum unele dintre proprietățile unui obiect pot supraviețui după ce intră într-o gaură neagră, dar lucrarea de față oferă o idee.

„Problema este că, atunci când ceva cade într-o gaură neagră, pare că dispare. Cum poate fi recuperată informația dacă gaura neagră însăși dispare?”, explică fizicianul Malcolm Perry de la Universitatea Cambridge.

Cercetătorii spun că dacă un obiect cade într-o gaură neagră, ar trebui să crească temperatura găurii, iar entropia sa (mărime sau stare termică a unui sistem fizic închis) ar trebui să se schimbe și ea.

Fotonii care înconjoară găurile negre ar putea să înregistreze schimbarea entropiei – fotonii pe care Hawking și colegii îi numesc „soft hair”. Malcolm Perry confirmă acest lucru și spune că lucrarea arată că fotonii pot explica entropia. Perry este cel care a terminat lucrarea după moartea lui Stephen Hawking din martie.

El spune că este un semn al progresului, însă mai avem multe de înțeles. „Nu știm dacă entropia lui Hawking s-ar putea aplica pentru toate lucrurile care intră într-o gaură neagră”, a mai adăugat Perry.

Unele dintre cele mai importante lucrării ale lui Hawking au fost elaborate pe tema găurilor negre. Formula pentru temperatura unei găuri negre – temperatura Hawking – este inscripționată pe memorialul fizicianului de la Westminster Abbey.

loading...