Starbucks te lasă fără pornografie pe mobil: Ce s-a schimbat în cafenele

Starbucks te lasă fără pornografie pe mobil: Ce s-a schimbat în cafenele
08:20 30.11.2018

Deși este foarte puțin probabil să fi avut vreodată astfel de îndeletniciri online în public, dacă îți petreci foarte mult timp la Starbucks, este bine să ai în vedere că nu va mai exista pornografie în rețelele locațiilor.

În condiții normale, conținutul erotic generos din online nu este menit să fie consumat în public. Pe de altă parte, nu judec afinitățile de natură sexuală ale nimănui. Din păcate, nu ți le vei mai putea manifesta în locațiile Starbucks. Deși internetul în popularele cafenele va rămâne în continuare gratuit pe termen nelimitat, va fi introdus un filtru foarte serios pentru conținutul online interzis minorilor.

În mod real, având în vedere că vorbim de un serviciu gratuit, suplimentar, oferit clienților, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că Starbucks poate să facă ce vrea în privința rețelelor sale wireless. Problema este că decizia filtrelor nici măcar nu a venit din interiorul companiei. În schimb, va fi implementată în curând din cauza presiunii unei organizații non-profit intitulate Enough is Enough (Destul e destul). Aceeași organizație a reușit o ”victorie” similară în cazul locațiilor McDonalds.

Dacă îți făcusei un obicei din vizionarea de pornografie în cafenelele Starbucks sau mai dădeai peste câte un clip din ”greșeală”, acelea nu vor mai putea fi vizionate începând cu 2019. Restricția va fi implementată la nivelul infrastructurii rețelistice și, deși poate fi ocolită probabil cu VPN-uri și alte artificii, e bine să știi că există.

”Deși se întâmplă rar, utilizarea rețelelor publice WiFi ale Starbucks pentru vizionarea de conținut ilegal sau ofensator nu este și nu a fost niciodată permisă. Am identificat soluția pentru a preveni vizionarea de asemenea conținut în locațiile noastre și o vom introduce în locațiile din SUA în 2019.” Într-un comunicat remis celor de la The Verge, se menționează că filtrul va fi implementat inițial în SUA, dar ar trebui să nu dureze foarte mult până va ajunge în fiecare colț al mapamondului.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI