Soros explică acțiunile din Europa: „Nu am ținut secret cu cine țin”

Soros explică acțiunile din Europa: „Nu am ținut secret cu cine țin”
17:46 11.02.2018

Soros a ajuns un nume cunoscut printre bogații de pe Wall Street și pensionarii din România. E la fel de prezent pe bursă cum e criticat la diverse televiziuni din România și Europa. Recent, miliardarul a explicat ce anume prețuiește și de ce se implică în procesele interne ale țărilor din Europa.

George Soros a donat circa 453.000 de euro unei organizații pro-UE din Marea Britanie și, implicit, anti-Brexit. A fost acuzat că încearcă să oprească demersurile britanicilor de-a ieși din Uniunea Europeană. Ce a finanțat Soros este o organizație care vrea să repornească dezbaterea despre Brexit și să atragă mai mulți simpatizanți anti-Brexit care să oprească demersul.

Soros a fost astfel acuzat, încă o dată, că vrea să submineze democrația. Aceste atacuri l-au făcut să publice un editorial în The Mail on Sunday în care să clarifice de ce se implică în procesele democratice dintr-o țară, cum e cazul referendumului pentru Brexit. „Nu am țiut secret opoziția mea față de Brexit. […] Sunt un susținător mândru al Best For Britain, un grup care dorește ca Marea Britanie să rămână membru al Uniunii Europene. Consider că Brexit este o greșeală tragică”, a scris Soros în editorialul său.

„Marea Britanie, în afara Europei, își va pierde o mare parte din influența sa globală. Din punct de vedere economic, Marea Britanie va suferi, deoarece 45 de ani de integrare reușită cu Europa vor merge în sens invers. Divorțul este un proces foarte distructiv. Nu există nici un fel de divorț prietenos”, a detaliat Soros.

Începutul poziției lui Soros e cu fixarea originii lui în Ungaria ocupată de naziști. Ca evreu, putea lejer să sfârșească ucis într-un lagăr. A fost salvat de actele false făcute de tatăl său. A urmat ocupația comunistă, alt regim autoritar. N-a prins-o până la capăt, că a devenit refugiat în Anglia. Atunci, susține Soros, a învățat ce e democrația și de ce acum vrea s-o susțină cu bani și prin diverse organizații care se opun Brexit.

Soros, despre societatea pe care o dorește

„Sub influența lui [Karl Popper] am început să disting între o societate deschisă – în care oamenii își aleg liderii, care ar trebui să servească interesele electoratului lor – și o societate închisă, în care conducătorii exploatează oamenii aflați sub controlul lor”, a continuat George Soros. El a spus că e dispus să-și investească averea pentru promovarea beneficiilor democrației deschise și pentru a-i ajuta pe cei care suferă represiuni.

„Societatea deschisă se caracterizează printr-o discuție calmă și rațională, fără critici personale și toxice pe care le-am văzut în ultimele zile”, a spus Soros. Miliardarul a caracterizat referendumul pentru Brexit drept o eroare fatală, pentru că astfel de decizii duc adesea la decizii incorecte.

„Brexit este o alegere cu pierderi de ambele părți atât pentru Marea Britanie, cât și pentru Europa. Din punct de vedere politic, Europa fără Marea Britanie va fi slăbită în capacitatea sa de a apăra și promova valorile democratice. Economic, Europa își pierde a treia cea mai puternică economie și cel mai puternic susținător al politicilor economice liberale”, a continuat Soros.

George Soros conchide cu o constatare: tendința e în direcția bună. „Întrebarea acum e dacă pot fi accelerate lucrurile, astfel încât să atingă un punct de destabilizare (anti-Brexit – n.r.) în următoarele șase până la nouă luni”, a mai spus acesta.

loading...