Sezonul 3 din Daredevil are o dată de lansare și e mai aproape decât crezi

Sezonul 3 din Daredevil are o dată de lansare și e mai aproape decât crezi
10:57 22.09.2018

Daredevil este una dintre cele mai de succes producții Marvel de pe Netflix și va continua în această toamnă cu sezonul al treilea. 

În urmă cu aproximativ o lună, au apărut primele detalii referitoare la lansarea unui nou sezon din Daredevil până la finele acestui an. Un director al serviciului de streaming trecea la momentul respectiv în revistă producțiile originale care s-au manifestat prin sezoane noi în 2018. Lista este una destul de stufoasă, mai ales dacă ești amator de super eroi și te-ai bucurat deja de un nou sezon din Jessica Jones, Luke Cage sau Iron Fist.

Pentru prima oară de când a început colaboarea dintre Marvel și Netflix, 2018 va intra în istorie ca fiind singurul an în care patru show-uri cu super eroi s-au reflectat în sezoane noi. Apogeul aparent al producțiilor Marvel TV pe platforma de streaming a fost The Defenders, care i-a adus pe Luke Cage, Iron Fist, Jessica Jones și Daredevil sub aceeași umbrelă.

Daredevil va continua luna viitoare. Conform teaser-ului de mai jos, sezonul trei al îndrăgitului show va fi disponibil integral pe platforma de streaming începând cu 19 octombrie. Respectiva dată a mai fost vehiculată de curând, după ce Netflix Thailanda a scăpat-o online din greșeală.

Pentru a amplifica eforturile de promovare ale show-ului, creatorul Daredevil împreună cu o parte din distribuție vor fi prezenți la New York Comic Con 2018 la începutul lunii viitoare. Ca referință, povestea show-ului va continua de la finalul primului sezon din The Defenders. În plus, îl va aduce înapoi pe Wilson Fisk în poziția de Kingpin.

După Daredevil, următorul show Marvel care își va vedea continuarea pe platformă prin intermediul unui nou sezon este The Punisher. Acela este însă programat la un moment dat în 2019, fără o altă estimare mai precisă. Cel mai probabil, vom vorbi însă de o lansare după Avengers 4 care va ajunge în cinematografe în luna mai a anului viitor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI