19 iun. 2018 | 09:47

Serialul „Westworld” primește un joc video

ACTUALITATE
Serialul
Westworld Mobile

Îți place ideea de a avea un parc plin cu roboți care sa facă tot ceea ce vrei tu, exact ca în Westworld? Ei bine, dorința ta se materializează sub forma unui joc.

Jocul de mobile dezvoltat de Behaviour Interactive va veni atât pe iOS, cât și pe Android. Jucătorul interpretează rolul unui angajat Delos și responsabilitatea acestuia consta în a mentine clienții fericiți, dar și a păstra controlul asupra armatei de roboți. Jocul poate fi jucat deja pe Android, iar pe iOS va deveni disponibil de pe 21 iunie.

westworld joc smartphone

O mare parte din timp o vei petrece administrând gazdele (roboții) și vei putea interacționa cu personajele ce se regăsesc în serial precum Delores, Maeve sau Bernard.

Jocul se aseamănă destul de mult cu Fallout Shelter, iar unul dintre obiectivele tale este să ai grijă de oaspeți potrivindu-i cu roboții care ar putea satisface fantezia acestuia. De asemenea, poți trece pe la construcție și secțiune de narrative pentru a crea concepte noi de roboți.

Primești puncte de experiență completând obiective, realizând roboți sau interacționând cu oaspeții. Dacă oaspeții sunt fericiți atunci vei primi recompense și resurse pentru a-ți extinde operațiunea și ați îmbunătăți gazdele.

Jocul pare a fi unul interesant, iar faptul că acțiunea este plasata într-un univers familiar și interesant ar putea atrage ceva utilizatori. Printre jocurile realizate de studioul Behaviour-Interactive se numără jocurile Far Cry 3, Assassins Creed Rebellion sau Dead by Daylight.

In acest moment, cei care doresc să încerce acest joc se pot înregistra pe site-ul dezvoltatorului și în schimb vor primi cânteva bonusuri și acces la personajul Lawrence. Deci nu începi de la zero cum ai face-o în mod normal.

Pentru cei care nu știu, Westworld este un serial realizat de HBO al cărui prim episod a fost difuzat în octombrie 2016. Primul sezon a fost primit bine și de critici și de fani, iar sezonul doi nu a întârziat să apară. De asemenea, și acesta nouă serie a primit recenzii bune, iar episodul final din  sezonul doi va fi difuzat pe 24 iunie.