Scandal la Google: de ce l-a dat afară pe șeful Android

Scandal la Google: de ce l-a dat afară pe șeful Android
11:30 26.10.2018

Plecarea lui Andy Rubin, creatorul Android, de la Google a fost una într-o notă pozitivă. Noi detalii dezvăluite de angajații Google ne arată cum compania a încercat să ascundă un scandal uriaș.

Ceea ce Google nu a făcut public atunci când Andy Rubin a plecat din companie a fost faptul că un angajat îl acuzase de hărțuire sexuală. Femeia, cu care Rubin întreținea relații sexuale, a spus că Rubin a forțat-o să-i facă sex oral într-o cameră de hotel în 2013, potrivit spuselor a doi executivi din cadrul Google, potrivit New York Times.

Cei de la Google au investigat acuzațiile femeii și au concluzionat că este posibil ca acest eveniment să fi avut loc. Andy Rubin a fost notificat apoi i s-a cerut demisia. O decizie cât se poate de generoasă din partea companiei deoarece Google l-ar fi putut da afară pe Rubin, fără să-i plătească ceva în plus. În schimb, compania i-a oferit un pachet de exit de nu mai puțin de 90 dde milioane de dolari, adică 2 milioane de dolari pe lună, timp de patru ani. Ultima plată este programată să fie realizată în noiembrie 2018.

Se pare că cel care a creat Android nu a fost singurul bărbat care a călcat strâmb și pe care Google l-a protejat. Alți doi bărbați, aflați în poziții de conducere în cadrul companiei, au fost acuzați de hărțuire sexuală, dar compania i-a protejat forțându-i să-și dea demisiile, dar plătindu-le sume frumoase.

Cel puțin 13 foști și actuali angajați ai Google au confirmat incidentul cu Rubin, dar vor să rămână anonimi de frică să nu fie dați în judecată de companie pentru încălcarea unor acorduri de nedivulgare.

Andy Rubin a negat acuzațiile care i se aduc. „Nu am forțat niciodată o femeie să facă sex cu mine într-o cameră de hotel. Aceste acuzații false fac parte din campania de defăimare pornită de fosta soție cu care mă aflu într-o luptă pentru custodia copilului”, a declarat creatorul Android.

Sundar Pichai, actualul șef al Google, a reacționat și a transmis un mail tuturor angajaților Google în care îi informa că 48 de persoane au fost concediate în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală în ultimii doi ani și că niciuna dintre aceste persoane nu a primit bani.

Totuși, istoria Google ne arată altceva. Este cunoscut faptul că Larry Page, unul dintre fondatorii Google, a avut o relație cu Marissa Mayer, unul dintre primii ingineri ai Google, care mai târziu a devenit CEO la Yahoo. Eric Schimidt, fostul șef al Google, a avut o amantă pe care o angaja drept consultantă a Google, potrivit spuselor a patru surse din Google. De asemnea, Sergey Brin, celălalt fondator al companiei, a avut o aventură extramaritală cu un angajat în 2014.

David C. Drummond, care s-a alăturat Google în 2002, a avut o relație extramaritală cu Jennifer Blakely, un manger în departamentul Legal al Gogle și subordonată a lui Drummond. Cei doi au început relația ăn 2004, iar în 2007 au făcut un copil. Doar după asta, Drummond a făcut publică relația.

Drept urmare, ea a fost mutată la departamentul de vânzări, iar cariera lui Drummond a înflorit. Acum este Chief legal officer și președinte al CapitalG, fondul de investiții al Google. A câștigat 190 de milioane de dolari, sub formă de acțiuni din 2011 până în prezent și ar putea câștiga alte 200 de milioane de dolari în viitorul apropiat.

Într-un alt caz de hărțuire, Google l-a plătit pe Amit Singhal, vicepreședinte senior al diviziei de căutare, milioane de dolari pentru a pleca. Acesta a fost acuzat de o angajată că a pipăit-o în timpul unui eveniment. Cei de la conduce au concluzionat că nu minte și l-au forțat pe Singhal să demisioneze, plătindu-i milioane de dolari și interzicându-i să lucreze pentru un competitor.

Revenind la Rubin, acesta s-a alăturat Google în 2005 atunci când compania americană a cumpărat startup-ul numit Android pentru 50 de milioane de dolari. În următorii ani, Rubin a lucrat la Android, sistemul de operare utilizat acum în 80% din smartphone-urile de pe piață.

Sistemul de operare a devenit un succes, iar asta i-a oferit multă putere lui Rubin. Mai mulți angajați ai companiei au declarat că Rubin își certa subordonații făcându-i proști și incompetenți. Cei de la conducere nu au făcut nimic să oprească asta. Doar când cei de la securitate au găsit clipuri porno bondage pe calculatorul de muncă a lui Rubin, conducerea Google a decis să nu-i mai ofere bonusul cuvenit.

Andy Rubin și-a cunoscut fosta soție la Google și în timp ce lucra acolo a avut mai multe relații cu alte femei din companie, deși era căsătorit. Fosta soție l-a acuzat că trata femeile ca și cum ar fi proprietatea lui. Într-o captură de ecran cu un mail trimis de Rubin este scris că „vei fi fericită să am grijă de tine. Să fii deținută de mine ca și cum ai fii proprietatea mea și te pot închiria și altor oameni”.

În 2011, Rubin a fost numit vice președinte senior al Google și a început să încaseze un salariu de 20 de milioane de dolari pe an, să primească bonusuri și acțiuni la companie. În 2012, Google i-a împrumutat lui Rubin 14 milioane de dolari pentru a-și cumpăra o vilă pe o plajă din Japonia. Dobanda pentru împrumut a fost de mai puțin de 1%.

Atunci când Google a decis unirea diviziilor Android cu Chrome în 2013, Andy Rubin a pierdut lupta cu Sundar Pichai, actualul șef al Google.

Averea lui Rubin a crescut de 35 de ori în mai puțin de un deceniu. Potrivit fostei sale soții, averea sa a crescut la 350 de milioane de dolari, de la 10 milioane de dolari în 2009.