Samsung Galaxy S9 și principalii trei competitori

Samsung Galaxy S9 și principalii trei competitori
George Stanciu
20:18 25.02.2018

Samsung Galaxy S9 s-a lansat în urmă cu doar câteva momente, iar mai jos vei găsi principalii trei competitori în ceea ce privește telefoanele pe care le-ai putea prefera în locul său.

Samsung Galaxy S9 și S9 Plus au intrat deja în oferta eMAG. Modelul de bază este disponibil AICI, la un preț de 3.899 de lei, iar modelul Plus costă 4.399 de lei și este disponibil AICI.

Samsung Galaxy S9 preia ecranul de la S8, Infinity Display cu raport de aspect de 18,5:9, dar aduce și schimbări. Camerele foto primesc senzori noi, iar în cazul lui S9 Plus, ai parte chiar de o cameră foto duală. Telefoanele vin cu cel puțin 64 GB de stocare și 4 GB de RAM. Poate că toate lucrurile bune anunțate deja, dincolo de specificații, nu te impresionează, așa că nu aștepți cu adevărat smartphone-ul celor de la Samsung. Ai pe piață alternative pentru el; nu sunt multe, ce-i drept, însă mai jos ai trei astfel de sugestii.

Huawei Mate 10 Pro

Huawei Mate 10 Pro este primul telefon dintre cele trei care poate concura cu Samsung Galaxy S9. A fost lansat în urmă cu câteva luni și e vârful de gamă al Huawei. Telefonul are procesor cu inteligență artificială, modelul Kirin 970, de producție proprie, iar la capitolul RAM ai parte de 6 GB de memorie. Smartphone-ul are un ecran mare, de 6 inci, dar și raport de aspect de 18:9.

Astfel, telefonul reușește să rămână destul de compact. Camerele foto duale de pe spate sunt și ele destul de puternice: 20 de megapixeli pe senzor monocrom cu f/1.6 și 12 megapixeli pe senzor RGB tot cu f/1.6. Telefonul este disponibil și în România AICI.

iPhone X

Dacă vrei să faci o schimbare și să renunți la Android, singura variantă viabilă pe care o ai este iOS. Iar, când vine vorba de telefonul pe care să-l alegi, este vorba, firește, de iPhone X. După ani la rând în care iPhone-urile n-au adus prea mari schimbări de design, a venit timpul ca X să facă nu doar un pas, ci un salt înainte. Astfel, Apple s-a bazat pe cei de la Samsung pentru ecrane OLED de calitate, primele de acest fel pentru un iPhone.

Telefonul are un sistem de camere foto duale, ambele de 12 MP și cu f/1.8 și f/2.4. Procesorul este cel mai nou și mai puternic de la Apple, modelul A11 Bionic, iar smartphone-ul are 3 GB de memorie RAM.  Smartphone-ul a fost și este cel mai scump pe care-l poți găsi pe piața telefoanelor obișnuite, fără diamante și aur pe carcasă, și este disponibil AICI.

LG V30

A treia variantă pe care poți să o iei în calcul dacă vrei un telefon care s-ar putea bate cu Samsung Galaxy S9 este LG V30. Din păcate pentru smartphone, toată fascinația din jurul său a trecut destul de repede pentru români, mai ales pentru că n-a fost disponibil în magazinele autohtone luni bune. Nu prea te dă pe spate un telefon pe care nu poți să-l cumperi.

A ajuns, însă, și la noi de ceva vreme, iar acum te poți bucura de un smartphone cu display de 6 inci și raport de aspect de 18:9. Camera foto duală are senzori de 16 + 13 megapixeli, iar camera de selfie-uri are 5 megapixeli și unghi larg de vizualizare, de 120 de grade. Telefonul are Snapdragon 835 și 4 GB de RAM. Îl poți găsi la vânzare AICI.

loading...