Samsung Galaxy S10: ce variante de telefon ai putea cumpăra

Samsung Galaxy S10: ce variante de telefon ai putea cumpăra

Samsung Galaxy S10 va fi telefonul aniversar al sud-coreenilor, așa că trebuie să fie un smartphone cu adevărat special pentru a impresiona.

Mai avem ceva mai mult de jumătate de an până la lansarea lui Samsung Galaxy S10, despre care nu avem informații concrete, dar despre care speculăm deja destul de mult. Ar trebui ca telefonul să aibă un procesor de top, ar trebui să vină dotat cu un senzor de amprentă integrat în ecran și ar urma să aibă și un raport excelent ecran-corp.

Unele informații din piață sugerează că Samsung ar vrea să introducă un sistem de camere foto triple pe S10, ceea ce ar reprezenta o premieră pentru producător. Noi vești din Coreea de Sud susțin această idee și adaugă chiar că ar putea fi lansate trei variante ale lui Galaxy S10.

Știm că în plan intern, telefonul este cunoscut sub numele de cod Beyond. Informațiile de acum ne arată că noile telefoane ar fi Beyond 0, Beyond 1 și Beyond 2.

Modelul 0 ar fi un ”entry-level” cu un ecran plat, de 5,8 inci. Și Modelul 1 va avea un ecran de 5,8 inci, dar acesta va fi curbat pe margini, în stilul actualului S9. Al treilea telefon, modelul 2, va fi succesorul spiritual al lui Galaxy S9 Plus, cu un ecran curbat de 6,2 inci și, cel mai probabil, cu sistemul de camere foto triple despre care se vorbește.

Nu există detalii tehnice despre presupusul sistem de camere foto triple pe care l-ar avea Samsung Galaxy S10. Cert e că sud-coreenii ar trebui să răspundă cumva celor de la Huawei, care au venit cu un asemenea aranjament pe piață și care a fost foarte lăudat de public.

Pe lângă astfel de griji, se pune și problema prețului, care ar putea ajunge chiar mai mare decât cel al lui iPhone X, asta dacă vorbim despre varianta Beyond 2, ”cea mai premium” dintre cele premium.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI