Samsung lansează primul telefon care nu e produs de Samsung

Samsung lansează primul telefon care nu e produs de Samsung
George Stanciu
George Stanciu
09:07 25.10.2018

Samsung se concentrează din ce în ce mai mult pe telefoane mid-range, dar noul Galaxy A6 e o excepție în premieră pentru producător.

Seria de telefoane Galaxy A e una pe care vrei să stai cu ochii dacă ești interesat de noutățile pe care le propune Samsung pe piață. DJ Koh anunța acum câteva luni că un număr sporit de inovații va ajunge întâi pe aceste telefoane, în loc să primeze noutățile pentru flagshipuri.

Galaxy A7 și A9 sunt primele telefoane cu camere triple, respectiv cvadruple de la Samsung, iar alături de ele apare Galaxy A6, care nu este produs de Samsung.

Noul Samsung Galaxy A6 este primul telefon ODM (Original Device Manufacturer) al producătorului. Spre deosebire de celelalte telefoane ale sud-coreenilor, Galaxy A6 ar fi fost produs exclusiv de compania chineză Wintech. Ironic sau nu, aceștia produc și telefoane Xiaomi.

Această situație nu e una singulară în piață, desigur. Telefoanele BlackBerry sunt produse de TCL, iar noile Nokia sunt produsul HMD Global. Astfel de parteneriate sunt destul de publice, însă, spre deosebire de cel de acum; Samsung pare că dorește ca lumea să creadă că telefonul e unul de producție proprie.

Telefonul poate fi considerat doar un alt mid-range, cu Snapdragon 660 și 6 GB de RAM. Ecranul are 6 inci și 2.160 x 1.080 pixeli, iar pe spate găsești două camere foto. Prețul telefonului e de 260 de dolari.

Există câteva întrebări care apar în urma unui astfel de parteneriat. Pe de-o parte, ar putea exista diferențe de calitate între un astfel de telefon și unul produs de către Samsung? Iar, pe de altă parte, ar putea semnala acest eveniment o schimbare în cazul telefoanelor produse pentru chinezi?

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI