Analiză: cât de inutil e un router de gaming ca să fii mai bun în jocuri

Analiză: cât de inutil e un router de gaming ca să fii mai bun în jocuri
08:33 05.11.2018

Sunt multe motive pentru a face o investiție într-un router bun, dar este aproape absurd să dai de trei sau patru ori mai mult pe un router de gaming, în speranța că vei fi mai eficient în Fortnite, PUBG, Overwatch sau Counterstrike.

Un număr important de operatori de internet au început de mult timp să-ți ofere o un router wireless după ce te-ai abonat. În cazul în care îți dorești un upgrade pe partea de acoperire a spațiului pe care îi ai în casă, s-ar putea să faci o investiție de aproximativ 250 lei într-un router.

În cazul în care te simți generos și un prieten te-a connvins că merită, poate ajungi până la 100 de euro. Există însă foarte multe modele care ajung la 500 de euro și multe dintre ele sunt promovate ca fiind destinate plăcutei activități de gaming. Reușesc însă să justifice investiția?

Ca de fiecare dată, când vine vorba de tehnologie, răspunsul este unul destul de elaborat. Versiunea simplă este că NU. În aceeași manieră în care 32GB RAM sau o placă video de 1000 de euro nu te transformă în maestru la Fortnite, un timp de răspuns infim din partea routerului tău nu este magic.

PING-ul sau LAG-ul sunt problematice, nu viteza conexiunii la internet

Speed Test net

Deși ai fi tentat să crezi că o conexiune rapidă la internet este fundamentală pentru o experiență lină de gaming, realitatea este cu totul alta. Gamerii cu experiență au învățat că degeaba descarci de pe torrent cu 35MB/s, dacă ai un ping mare în Counterstrike.

Conceptul de ping sau lag se referă la timpul de răspuns dintre sistemul tău și serverul care găzduiește jocul la care tu ești conectat. Cât durează ca un pachet infim de date să parcurgă traseul de la PC la server, de obicei este vorba de 32 biți, pe calea internetului.

Un router foarte bun poate micșora timpul de răspuns, până la un punct. Dacă ai noroc, te poți aștepta la un ping de 30 milisecunde (0,03 secunde). În medie, este foarte probabil să graviteze undeva între 50 și 100 de milisecunde.

În cazul meu, după cum se poate vedea în captura de mai sus, mă pot lăuda cu doar 15 milisecunde, o valoare demnă de toate laudele.

Pornind de la timpul meu de răspuns impecabil, așa îți dai seama că un router peste medie poate îmbunătăți ping-ul pe care ți-l oferă modemul, routerul sau convertorul de fibră optică de la operatorul tău de internet.

Acel timp de răspuns miraculos este însă calculat între PC și serverele ISP-ului și, aproape niciodată, nu este egal cu ceea ce obții în jocul tău favorit. Cu alte cuvinte, indiferent cât ai dat pe router, acela nu poate îmbunătăți conexiunea dintre serverele RDS sau Telekom și cele ale Epic Games (Fortnite), Valve (Counterstrike) sau Blizzard (Overwatch, Diablo).

Trace router overwatch server blizzard

Pentru a asocia niște cifre clare argumentului meu de mai sus, am vertificat prin comanda tracert timpul de răspuns dintre laptopul meu și serverele Overwatch deținute de Blizzard. În timp ce Speedtest.net a asociat un ping de 15 milisecunde conexiunii mele la internet, față de 185.60.114.159 (IP Server Overwatch Europa) am un ping de aproximativ 56 milisecunde.

În mod realist, acea valoare este de asemenea una foarte bună, dar nu este la fel de bună ca cea pe care o obțin cu Google de exemplu. Limitarea sau discrepanța este dată de capacitatea serverelor Blizzard sau de distanța fizică dintre serverele Telekom, în cazul meu, și cele ale dezvoltatorului american.

Ca referință, eu folosesc un router ASUS RT-AC68U cu un preț de aproximativ 700 lei în magazinele de la noi, departe de vârfurile din piață, de aproximativ 2000 lei.

funcționalitate router gaming

Să zicem totuși că trăim în lumea în care un router poate micșora și ping-ul dintre serverele RDS și cele ale creatorilor Fortnite. Cât de mic poate să fie parametrul respectiv aferent conexiunii tale la internet încât să devină inutil. În mod normal, te bucuri foarte mult la aproximativ 30 de milisecunde.

În practică, creierul uman nu poate procesa informații la mai puțin de un sfert de secundă – 250 de milisecunde. Conform unor studii disponibilie pe Wikipedia, anumiți atleți olimpici, după ani de exerciții și un efort titanic, au atins performanța de a răspunde în aproximativ 100 de milisecunde.

Gamerii profesioniști, mai ales în jocurile lor preferate în care sacrifică aproximativ 8 ore pe zi, s-ar putea să se apropie de aceea cifră.

În condiții ideale de concentrare maximă, poate coboară un pic mai jos decât numărul cu pricina. Anii pierduți în shootere precum Quake, Unreal Tournament, Counterstrike, Doom, Overwatch sau Fortnite nu te transformă însă în super om.

Majoritea gamerilor sunt mulțumiți cu un lag un pic mai mic de 100 de milisecunde în FPS-uri pentru simplul fapt că ochiul uman combinat cu timpul tău de reacție ca ființă umană nu mai face diferența. De la un punct, nu mai ține de exercițiu sau performanță, ci de limitări omenești.

Digi Mobil Orange Vodafone Telekom cartele SIM

Un alt domeniu în care un router de gaming nu poate face minuni ține de viteza efectivă a conexiunii tale la internet. O conexiune lentă, aproape de fiecare dată, vine la pachet cu un ping mare și, implicit, cu probleme de conectivitate în jocurile tale preferate și un handicap în fața concurenței.

Acestea nu se remediază miraculos dacă dai 500 de euro pe un router. În cazul în care, într-o situație extremă, ajungi să te conectezi cu fir la conexiunea oferită de furnizorul tău de internet și este la fel de lentă precum cea cu care te dezamăgește routerul tău, ar fi bine să schimbi furnizorul.

În anumite situații sau zone din România, această soluție nu este fiabilă. Există în continuare multe zone în care doar un singur operator de internet este disponibil pe teritoriul țării noastre.

Un router bun nu este de lepădat, dar un router de gaming este inutilieee 802.11ac router

Dacă ai pereți groși în casă sau îți dorești să acoperi o suprafață foarte mare, un router peste medie este ideal. S-ar putea chiar să faci o investiție suplimentară într-un al doilea router pentru a crea o așa numită rețea de tip mesh sau pânză.

Un router de top are mai multe porturi Ethernet care s-ar putea să-ți facă viața mai ușoară dacă ai o consolă, un smart TV, un NAS și alte echipamente care pot fi conectate cu fir la internet pentru o conexiune mai stabilă.

Toate acestea pot fi însă realizate cu un router de 500 – 700 lei. Cu siguranță, nu este nevoie să ajungi la 2000 lei pe un router de gaming, doar pentru că este promovat ca fiind ideal pentru plăcuta activitate. Nu te va ajuta sub nicio formă să devii mai bun la niciun joc.

Eventual, s-ar putea să facă față mai bine la un număr semnificativ de conexiuni simultane la internet, dar dacă nu ai peste zece telefoane, tablete, laptopuri, smart tv-uri sau console în casă, până și acel argument cade. În majoritatea situațiilor, un router de 100 de euro este ideal, iar unul de 300 de lei va face față cu brio cerințelor celor mai mulți utilizatori.

loading...