Povestea Xiaomi: „Apple de China” e între telefoane ieftine și inovație

Povestea Xiaomi: „Apple de China” e între telefoane ieftine și inovație
07:00 11.04.2018

Xiaomi s-a impus pe piața globală într-un timp foarte scurt și rivalizează cu giganții ca Apple și Samsung. Într-o oarecare măsură e o poveste impresionantă, deși pe alocuri a demonstrat că a crescut prea repede, prea mult.

Xiaomi este acel producător ale cărui telefoane ai început să le vezi în ultimii ani pe eMAG sau chiar și în magazine fizice precum Carrefour. Când ai auzit că este un brand 100% chinezesc, precis ți-ai luat gândul de la el pentru că am fost obișnuiți să credem că tot ce vine din China este și de proastă calitate.

Povestea telefoanelor Xiaomi a început în urmă cu opt ani, mai exact prin primăvara lui 2010.

Pe atunci, antreprenorul chinez Lei Jun, unul dintre fondatorii brandului, a avut ambiția să devină mai mult lider local, decât unul global. Produsele sale s-au bucurat, însă, de un succes răsunător și în doar cinci ani, a ajuns să concureze pe piața mondială de telefonie mobilă cu giganți precum Apple și Samsung.

Cine este Lei Jun, fondatorul Xiaomi, supranumit „Steve Jobs de China”

Lei Jun a ajuns să fie supranumit „Steve Jobs al Chinei”. Este printre cei mai puternici oameni de afaceri din lume, iar gadgeturile sale rivalizează cu ale giganților Apple, Samsung sau Huawei, companie cu care concurează din plin și pe piața chineză.

Lei Jun este absolventul Universității din Wuhan, una dintre primele școli din China, specializată pe ingineria calculatoarelor. Lei Jun și-a început cariera întâi ca angajat în cadrul Kingsoft, companie care produce software asemănător cu al celor de la Microsoft. După doar cinci ani la Kinsoft, a fost numit CEO al companiei și a fost atât de abil, încât a reușit să plaseze Kingsoft la Bursa din Hong Kong.

El avea, însă, alte planuri. După cinci ani, a renunțat la statutul de CEO al Kingsoft și a decis să-și deschidă propria afacere care urma să fie în topul companiilor de tehnologie chineze.

Xiaomi a reușit să se remarce prin ofertă limitată

Xiaomi a lansat primul model cu interfață bazată pe sistemul de operare Android în august 2010. Un an mai târziu, a lansat modelul Mi1, care a reușit în primele 30 de ore de la lansare să primească în jur de 300.000 de precomenzi. Succesul s-a bazat pe faptul că Xiaomi încheiase un parteneriat cu operatorul de telefonie China Unicom, care l-a ajutat să-și vândă produsele la un preț foarte convenabil pe un contract de doi sau trei ani.

În vara lui 2012, Xiaomi a revenit în forță, cu modelul Mi2, echipat cu procesor cu patru nuclee, RAM de 2 GB și placă grafică performantă. În nici un an de zile, au fost vândute în jur de zece milioane de unități.

În 2013, Xiaomi l-a cooptat în echipă pe Hugo Barra, care a lucrat mai bine de cinci ani la Google.

„După aproape cinci ani și jumătate la Google și în jur de trei ani ca membru al echipei Android, cei mai minunați oameni cu care am lucrat, am decis să încep un nou capitol în cariera mea. Mă voi alătura echipei Xiaomi, în China, pentru a o ajuta să-și extindă incredibilul portofoliu de produse și afacerea la nivel global”, spunea el la acea vreme, conform BBC.

Într-adevăr, lucrurile au evoluat bine.

În toamna aceluiași an, un nou model din gama de vârf, Mi3, a devenit într-atât de popular, încât a urcat compania pe locul cinci în topul celor mai mari producători de telefoane mobile din China. Îm același an, Xiaomi a decis că era timpul să-și deschidă și un magazin fizic în Beijing, care a ajutat-o să-și sporească vânzările.

Îm 2014, Xiaomi a ieșit din limitele graniței chineze și s-a impus pe piața din Singapore, unde și-a deschis câteva sucursale. Anul 2014 a fost și momentul de continuă deschidere a acestei țări și i-a permis să devină un concurent serios pe plan global.

Scăderea și revenirea Xiaomi din ultimii patru ani

În 2015 și 2016, Xiaomi a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de unități vândute, de la 70 de milioane la 41 de milioane. Lei Jun a dat vina pe problemele cu furnizorii de materiale de lucru care n-au putut ține pasul cu creșterea foarte rapidă a afacerii sale.

Aceasctă scădere a forțat Xiaomi să se retragă de pe unele piețe, cum ar fi cea din Brazilia sau Indonezia. N-au lipsit nici problemele de management, dar unul dintre cei mai mari factori de risc a fost bazarea exclusiv pe vânzările online. A lăsat astfel neacoperite piețele de desfacere din zonele rurale sau din orașele mici din China.

Xiaomi a reușit, totuși, să se mențină printr-o metodă extrem de utilă în epoca internetului: a încercat să mențină un echilibru între furnizarea de hardware și de servicii online.

Xiaomi produce și televizoare inteligente, iar mai nou, laptopuri pentru gaming. Totuși, o mai mare pondere a fost dată tot de serviciile online, care a constat în garantarea a mii de ore de filme și show-uri disponibile prin rețeaua oferită de companie, pe modelul „mănâncă cât de mult poți de o sumă dată”.

Anul 2017 a coincis cu plecarea lui Hugo Barra de la Xiaomi. Timp de patru ani, fostul vicepreședinte al managementului produselor de la Google a adus o contribuție semnificativă companiei chineze.

Barra și-a argumentat plecarea de la Xiaomi într-un mod cât se poate de simplu: îi era dor de vechiul loc de muncă și de prietenii din Silicon Valley. „Ceea ce am realizat e că în acești câțiva ani în care am trăit într-un mediu așa singular, viața și sănătatea mi-au fost afectate”, mărturisea Barra, potrivit The Verge.

Pentru 2018, Xiaomi plănuiește, conform Wired, să se extindă și pe piața americană. Înainte de acest pas însă ținta este vestul Europei. Odată cu extinderea către vest, Xiaomi trebuie să-și pună compoenentele folosite la produse la adăpost prin protejarea cu drepturi de autor, altfel riscă săse confrunte cu copierea acestora. Strategie de care, de altfel, nu sunt deloc străini.

În lipsa unei protecții a proprietății intelctuale,  Xiaomi riscă să fie inerzisă în anumite țări, așa cum i s-a întâmplat în India, unde a intrat în conflict cu Ericsson.

China rămâne, totuși, cea mai mare piață de desfacere pentru telefoanele mobile pentru Xiaomi.

În Europa, brandul încă este destul de ocolit de clienți, care preferă Samsung, Apple sau competitorul Huawei.

Xiaomi oferă o calitate neașteptat de bună la un preț destul de mic. Unul dintre secretele succesului lui Xiaomi constă în efortul companiei de a menține prețul de vânzare cât mai apropiat de costul de producție. În acest fel, reduce marjele de profit în detrimentul volumelor. Rămâne de văzut cât va rezista și când va veni momentul în care prețul va fi mai mare (la nivelul rivalilor premium).

Telefoane Xiaomi pe care le poți cumpăra în România

Dacă ești interesat de telefoanele Xiaomi, eMAG are o listă numeroasă cu modele de la cele mai ieftine la cel mai scump. Mai jos regăsești câteva telefoane recomandate.

  • Xiaomi Mi Mix 2: 128 GB spațiu de stocare, 6 GB de memorie RAM, ecran de 6 inci 18:9, baterie de 3.400 mAh.
  • Xiaomi Redmi Note 3: 32 GB spațiu de stocare, 3 GB de memorie RAM, ecran de 5,5 inci, baterie de 4.000 mAh.
  • Xiaomi Mi 6: 128 GB spațiu de stocare, 6 GB de memorie RAM, ecran de 5,15 inci, baterie de 3.350 mAh.
  • Xiaomi Mi A1: 64 GB spațiu de stocare, 4 GB de memorie RAM, ecran de 5,5 inci, baterie de 3.080 mAh.
Comentarii