Fotografia virală cu Luna și Pământul, care îți arată cât de mici suntem

Fotografia virală cu Luna și Pământul, care îți arată cât de mici suntem
Nicoleta Apostol
11:30 05.01.2018

În cazul în care te crezi buricul pământului, fotografia asta îți amintește că nu e chiar așa. Suntem chiar nesemnificativi în Univers.

Nava spațială OSIRIS-REx, controlată de NASA, este, în prezent, în drum spre Bennu, un asteroid bogat în carbon, care ar putea ascunde în compoziția sa dovezi ale unei vieți. La sfârșitul anului trecut, câteva imagini au fost colectate de sondă, în timp ce î;i vedea de drum, iar unele dintre ele ne amintește cât de mici și nesemnificativi suntem cu adevărat.

Imaginea din deschidere a fost surprinsă de OSIRIS-REx pe 2 octombrie 2017, când nava a fost la aproximativ cinci milioane de kilometri de Pământ. Asta înseamnă cam de 13 ori distanța dintre Pământ și Lună.  Fotografia a fost fost recent lansată de NASA și arată Pământul și Luna, la o distanță de aproximativ 384.400 kilometri, blocați în orbită și despărțiți de spațiu.

La cel mai înalt nivel filozofic, OSIRIS-REx este misiunea care ne-ar putea ajuta să aflăm de unde venim, deoarece asteroizii sunt rămășițe ale formării sistemului solar. Pe lângă asta, sonda ne-a dat și o lecție: ne amintește unde suntem, de fapt, în acest moment.

Luna apare mai aproape de Pământ decât este de fapt, pentru că cele trei corpuri nu formează un triunghi isoscel. Trei imagini au fost folosite pentru a reda această fotografie, fiind modificate, iar Pământul este atât de strălucitor încât Luna trebuia să fie luminată pentru a fi mai vizibilă.

În septembrie 2017, OSIRIS-REx și-a folosit NavCam pentru a face o fotografie a Pământului de la 110.000 km. Dacă te uiți atent în parte dreaptă sus, însă se mai pot vedea ”resturile” uraganelor Maria și Jose.

OSIRIS-REx ar trebui să ajungă la Bennu în august, anul acesta, unde ar trebui să colecteze câteva probe de rocă și să înceapă altă călătorie, în drum spre casă. Dacă totul merge conform planului, sonda va fi pe Pământ în 2023.

Comentarii