Oscar 2018: Darkest Hour – Filmul care îți arată istorie neînvățată la școală

Oscar 2018: Darkest Hour – Filmul care îți arată istorie neînvățată la școală
21:19 05.02.2018

„Darkest Hour” este un film intens de război, în care armele cele mai puternice nu sunt pistoalele sau puștile, ci cuvintele. Acesta e nominalizat la Oscar 2018.

Filmul lui Joe Wright, regizorul filmelor „Pride & Prejudice” și „Atonement”, ni-l aduce pe Gary Oldman, ascuns de proteze și machiaj, în rolul lui Winston Churchill. În martie, aflăm și dacă va lua vreun premiu la gala Oscar 2018. Wright a luat reputația lui Churchill și a transpus-o cum a știut pe ecran. Privitorii se pot bucura de caracterul teatral al omului care a devenit un simbol al stoicismului britanic și al opoziției față de naziști.

Evenimentele filmului nominalizat la Oscar 2018 se desfășoară pe parcursul a cinci săptămâni, de la momentul primirii funcției de prim ministru a lui Winston Churchill și până la evacuarea de la Dunkirk. La acea vreme, viitorul Marii Britanii era sub un mare semn de întrebare. Liderii politici încercau să negocieze cu Hitler pentru pace, deși acesta făcuse deja ravagii în Europa centrală.

Filmul întrunește fișiere de arhivă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În el vedem cum prim-ministrul Neville Chamberlain, interpretat de Ronald Pickup, se retrage din funcție din pricina stadiului terminal al cancerului său. Deși Chamberlain îl privește cu îndoială pe posibilul său succesor, Winston Churchill, acesta din urmă aste singurul om acceptat – mai mult sau mai puțin – de partidele opoziției. În același timp, el pare coșmarul conservatorilor, mai ales a lui Lord Halifax, jucat de Stephen Dillane, care nu vrea să îl accepte pe Churchill.

Ce mai descoperi despre istorie în acest film nominalizat la premiile Oscar

Atunci când Churchill apare prima oară pe ecran, scena este deopotrivă simplă și spectaculoasă. Mai întâi, personajul este învăluit de misterul întunericului, apoi este luminat când își aprinde țigara. Spectatorul vede apoi că Churchill este de fapt la el acasă, în pat, făcându-și griji dacă merită sau nu postul pe care și l-a dorit dintotdeauna.

În culisele mărețului Churchill se afla soția lui, Clementine, jucată de Kristin Scott Thomas. Ea consideră că cea mai puternică trăsătură a soțului său este flexibilitatea. Clementine nu apare în foarte multe scene, dar în cele câteva în care o vedem, interpretarea ei este de neuitat.

O scenă memorabilă din „Darkest Hour” este când Churchill ia metroul londonez și discută cu oamenii simpli. El îi întreabă ce părere au despre război și dacă Marea Britanie ar trebui să rămână pe poziții în ceea ce privește invazia nazistă sau să se predea. Pentru unii, momentul poate părea clișeistic. Pentru alții, poate părea sincer și cutremurător.

„Darkest Hour” aduce la Oscar 2018 un personaj complex

Wright reușește cumva să ne prezinte în „Darkest Hour” cele două fețe ale lui Winston Churchill. Pe de o parte, îl avem pe omul care a cerut Marii Britanii să câștige războiul cu orice preț, pe politicianul a cărui puteri oratorice au contribuit la menținerea țării sale pe poziții după căderea Franței și nu numai. El pare să fie singurul care este dispus să îl înfrunte pe Hitler, în loc să ajungă la pace cu el. Pe de altă parte, îl avem pe omul nesigur dacă face ceea ce trebuie și căruia depresia nu îi era străină.

Gary Oldman în rolul principal este un spectacol în sine. Actorul este un bărbat oarecum mărunt, la cele 72 de kilograme și cei 172 de centimentri ai săi. În filmul „Darkest Hour” este însă de nerecunoscut.

[readmore]

Artiștii de machiaj au reușit să îl schimbe până în punctul în care singurul lucru care mai aduce aminte de omul din spatele personajului sunt ochii. Dincolo de machiajul fără cusur, actorul reușește să adauge intensitate atât momentelor dramatice ale personajului, cât și celor tăcute. Ne dăm seama că fațeta familiară a acestui personaj istoric din arhive, fotografii și înregistrări radio este doar jumătate din poveste.

Filmul „Darkest Hour” a fost nominalizat la șase premii Oscar: cel mai bun film, cel mai bun actor într-un rol principal, cea mai bună cinematografie, cel mai bun design de producție, cel mai bun machiaj și cel mai bun design de costum. Deși concurenții filmului sunt puternici, „Darkest Hour” are șanse să aducă acasă cel puțin două premii Oscar.

Sursa: The Atlantic
loading...