Telefonul din China pentru care o să pui foc oricărui iPhone sau Samsung

Telefonul din China pentru care o să pui foc oricărui iPhone sau Samsung
Sursa foto: Screenshot The Verge via YouTube

Chinezii de la Oppo au livrat, în sfârșit. E cel mai așteptat telefon, mai ales pentru perioada în care Samsung sau Apple nu lansează nimic. Așa că uite ce aduce cu el.

Exagerez, desigur, n-o să spargi niciun iPhone, niciun Samsung ca să-ți cumperi noul Oppo. E spectaculos, dar o să uiți de el în două luni. Asta și pentru că, foarte probabil, nu va fi extrem de popular prin Europa sau România. Dar e un exemplu de inovație chineză.

Ca specificații, Oppo Find X are un ecran de 6,4 inci Full HD+ fără crestătură (ce vremuri stupide trăim dacă trebuie menționat așa ceva), rulează Android Oreo și are un procesor Qualcomm Snapdragon 845. Are stocare de 128 sau 256 GB cu 8 GB de memorie RAM și mai există versiunea cu 6 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare.

Deja evident, Oppo Find X are o cameră duală: 16 megapixeli (f/2) cu 20 MP (f/2), cu stabilizare optică de imagine și dual-LED. Are și o cameră de selfie de 25 MP (f/2). Portul de încărcare e USB-C și n-are mufă pentru căști. Iar bateria e de 3.730 mAh.

Oppo va avea acest telefon și-n Statele Unite ale Americii, și-n Europa. E un demers prin care încearcă să câștige o oarecare cotă de piață și în aceste regiuni. În China e deja la precomandă, dar până avem un preț pentru România știm doar ce oferă telefonul.

Cât de „iPhone X” e Oppo Find X

Oppo Find X e un exemplu de inovație chineză, dar nu e un exemplu de telefon care nu replică iPhone X. Astfel, are un sistem 3D de autentificare facială. Deja nu mai e o surpriză, pentru că și Xiaomi pe Mi 8 a venit cu așa ceva.

Dincolo de acest detaliu, Oppo Find X scapă de crestătură printr-un sistem de glisare. Pe față ai camera foto pentru selfie și autentificare facială, iar pe spate modulul dual. Oppo susține că acest sistem poate fi deschis în 0,5 secunde.

Da, strânge praf și mizerie și acesta ar putea fi cel mai mare dezavantaj. Un sistem similar a fost prezentat și de Vivo cu modelul Nex. Deocamdată, e singurul compromis decent pentru a nu avea crestătură în ecran ca la iPhone X.

Oppo Find X modul camere
Modulul de pe Oppo Find X care glisează în sus și pe spate are cele două camere foto.

Ce face Oppo, mai mult decât Vivo, e să renunțe complet la scannerul de amprentă (adică fix ca iPhone X). Ceea ce, pe de o parte, înseamnă că trebuie să ai încredere în autentificarea facială. Pe de altă parte poate fi o prostie imensă, dacă acel sistem dă rateuri.

Oppo Find X oferă un ecran cu raport display – corp de 92,25% și asta e cea mai bună veste. În fapt, Vivo și Oppo au demonstrat în acest an că pot face mai mult pentru inovație decât Samsung sau Apple. Totuși, nu-s cele mai promițătoare decizii.

Ceea ce rămâne de văzut e cum rezistă acest design glisabil. În fapt, Oppo a mai avut o idee bună în trecut: telefonul cu cameră rotativă. Se numea Oppo N3 și a rămas în sertarul istoriei cu idei… spectaculoase și inutile.

Citește și: