Primele operații estetice, din Primul Război Mondial, erau înfricoșătoare și salvatoare

Primele operații estetice, din Primul Război Mondial, erau înfricoșătoare și salvatoare
19:48 17.11.2018

La originile sale, chirurgia plastică era motivată de necesitate, nu de vanitate. Doar că pe atunci, operațiile estetice se făceau de către doctorii cu mai mult tupeu, pe pacienții mai disperați.

La fel precum radioul, fermoarul și absorbantele feminine, operațiile estetice nu ar fi existat astăzi dacă nu ar fi fost nevoie de ele în timpul războiului – mai exact, în timpul Primului Război Mondial. Înainte de acest război, tehnologia a evoluat mult, lucru ce a dus la arme mai periculoase ca oricând. Astfel, soldații care au luptat în Primul Război Mondial au rămas desfigurați din cauza aruncătoarelor de flăcări, a tancurilor și ale gazelor otrăvitoare folosite în acea vreme.

Soldații desfigurați au ales să se izoleze social. Pentru mulți, era dificil să se prezinte până și în fața familiei. Spre exemplu, un soldat britanic care fusese lovit de un șrapnel de la grenadă în timpul bătăliei de la Ypres nu putea să mai mănânce în public pentru că fața lui rănită grav îl făcea să scoată anumite sunete când mesteca și înghițea.

Majoritatea veteranilor primeau măști sau proteze faciale pentru a-și ascunde fețele desfigurate. Acestea erau făcute din cupru sau alte metale. Era o soluție temporară, nu foarte estetică și nu prea practică. Dacă medicul Harold Gillies nu ar fi intervenit, probabil acele măști de metal ar fi rămas norma multă vreme.

Oamenii care au pus bazele operațiilor estetice

Gillies era medic specializat în otorinolaringologie care s-a mutat din Noua Zeelandă în Anglia în timpul războiului. I s-a făcut milă de soldații desfigurați, așa că a înființat o secție de chirurgie facială la Spitalul Militar din Cambridge.  În acea secție, pereții nu aveau oglinzi. Băncile din parcul de afară erau vopsite în albastru, indicând că erau desemnate pentru pacienți și anunțându-i pe trecători de pacienți desfigurați.

operatii estetice razboi
Unul din pacienții lui Gillies

Gillies a încercat să descopere cum să reconstruiască estetic fețele pacienților, în loc de funcționalitatea fizică a acestora. A studiat astfel îndelung circulația sanguină și nervii feței umane. A citit despre tehnicile indienilor, care uneori tăiau nasurile oamenilor pentru a-i pedepsi. A dezvoltat astfel grefa pedicul, o tehnică folosită și astăzi în cazul transplanturilor de piele în urma arsurilor, rănilor profunde și amputațiilor.

Tot în acea perioadă, medicul olandez Johannes Esser a petrecut mulți ani în taberele în care tinerii soldați desfigurați erau trimiși pentru a trăi după război. Esser a dezvoltat mai multe teorii despre fluxul sanguin, nervii și anatomia feței. De asemenea, a creat și tehnica insulei, o metodă de transplant de piele pe distanțe scurte din corp, care este folosită și astăzi.

operatii estetice razboi
Reconstrucția facială a feței unui soldat rănit în Bătălia de la Somme din iulie 1916

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Archibald McIndoe, verișorul lui Gillies, a înființat Guinea Ping Club. Acest club era destinat pacienților, doctorilor și asistentelor de la spitalul Regina Victoria din Marea Britanie. Tratamentele și procedurile folosite acolo erau experimentale și, de multe ori, foarte dureroase și cu șanse de succes relativ mici.

Fără pionieri precum Gillies și Esser, chirurgia plastică ar mai fi avut nevoie de mulți ani până să prindă avânt.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Vice