Premieră mondială: doctorii care au redat vederea a doi oameni

Premieră mondială: doctorii care au redat vederea a doi oameni
Sursa foto: Pepose Vision
19:00 21.03.2018

Doctorii britanici au reușit să repare vederea unor oameni cu ajutorul celulelor stem într-o premieră mondială.

Doctorii au reușit să repare țesutul distrus din ochii a doi pacienți cu probleme de vedere. Pe viitor, este posibil să apară o formă acceptabilă ca preț a tratamentului. Milioane de oameni cu probleme de vedere din lume ar putea să se bucure de redarea vederii.

Cei doi pacienți a căror vedere a fost restaurată sufereau de o boală numită degenerare maculară. Această boală apare mai ales la bătrâni și este responsabilă pentru jumătate din cazurile de orbire. Când se instalează, stratul de celule din spatele retinei este distrus. Acest strat ajută la transportul de nutrienți către stratul exterior al retinei și eliminarea deșeurilor. Când stratul din spatele retinei este distrus, încep să se depună deșeuri care încet-încet omoară celulele din jur. Pe măsură ce trece timpul, acest lucru duce la orbire.

Cei care suferă de degenerare maculară nu mai pot citi, urmări programe la TV sau recunoaște fețe. Există tratamente pentru degenerarea maculară, dar implică injecții constante în ochi – iar simplul când este ușor terifiant. Unul din pacienții vindecați, Douglas Waters (86 de ani) a vorbit cu cei de la BBC despre boala lui. „În lunile dinaintea operației, vederea mea era foarte slabă și nu puteam vedea nimic cu ochiul drept”, a zis el.

Celor doi pacienți le-au fost inserate în retină celule stem special create, cu o grosime de 40 de mictoni și o lățime de 4-6 milimetri. La 12 luni distanță, ambii oameni au arătat îmbunătățiri semnificative. Au existat câteva semne de respingere a celulelor, iar acest lucru a dus la răspândirea inegală a acestora, dar în rest nu au apărut probleme. „Este uimitor ce a făcut echipa și mă simt atât de norocos că mi s-a dat înapoi vederea”, a zis Waters.

Echipa de cercetare a primit permisiunea de a testa procedura și pe alți oameni cu probleme grave de vedere. Dacă totul va merge bine, procedura va fi extinsă. „Sperăm că asta va duce la o terapie <<de raft>>, accesibilă la preț, disponibilă pentru pacienții NHS în următorii cinci ani”, a spus oftalmologul Pete Coffey de la Institutul de Oftalmologie de la University College London.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: