VIDEO OnePlus 6T o să fie un telefon lucios fără mufă pentru căști

VIDEO OnePlus 6T o să fie un telefon lucios fără mufă pentru căști
17:29 27.09.2018

OnePlus deja a obișnuit cu ciclul de două telefoane pe an. Urmează modelul T cu un design cel puțin similare cu al altor telefoane premium. Și da, OnePlus 6T n-are mufă de căști.

OnePlus 6 a fost unul dintre telefoanele care au atras atenția în această vară. Pe de o parte pentru că altul la fel de interesant nu era. Apoi, pentru că OnePlus a reușit să-și atragă ceva fani. Oricum, telefonul va fi dat uitării. Vine OnePlus 6T.

Producătorul a transmis un teaser în această lună cu privire la lansarea OnePlus 6T. Știm, astfel, că telefonul va fi prezentat pe 17 octombrie. Ce știm cert e că nu va avea mufă de căști. Deși compania a ironizat companii ca Apple că au renunțat la jack-ul de 3,5 mm, acum cu OnePlus 6T face același lucru.

În aparență, această decizie a fost influențată de un studiu realizat de OnePlus pe clienții săi. Conform statisticii, mai mult de jumătate dintre posesorii de telefoane ale chinezilor utilizează în mod uzual căști wireless. Astfel, Samsung încă rămâne una dintre companiile care oferă mufă pe telefoanele sale, premium sau nu.

Mai jos poți vedea un clip realizat pe baza zvonurilor despre OnePlus 6T. Rămâne cu două camere foto pe spate, cu crestătură în ecran, dar ceva mai mică și concentrată doar în jurul camerei de selfie, și spatele va fi lucios (probabil din sticlă).

Ce poți aștepta de la OnePlus 6T, ca până acum, e că va avea specificații foarte bune, de la procesor la stocare. Dar din acest render lipsește scannerul de amprentă. Fie compania renunță complet la el, fie îl integrează în ecran, așa cum au făcut alte companii din China.

OnePlus 6T va fi prezentat la scurt timp după ce chinezii de la Huawei vor avea un nou telefon pe piață și la aproape o săptămână după ce și Google va prezenta noile modele Pixel. Alte lansări notabile nu mai rămân pentru toamnă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI