Netflix pregătește After Life, cel mai nou serial al lui Ricky Gervais

Netflix pregătește After Life, cel mai nou serial al lui Ricky Gervais
Alexandru Puiu
13:30 11.05.2018

Netflix are foarte multă încredere în abilitățile creative ale lui Ricky Gervais. Din acest motiv, tocmai a anunțat lansarea exclusivă a celui mai nou serial al britanicului.

Ricky Gervais este unul dintre cei mai prolifici artiști ai ultimelor decenii. După ce a făcut The Office în Marea Britanie, s-a apucat de stand-up comedy și a umplut numeroase arene și stadioane. După aceea, a reușit să genereze proiecte suficient de profitabile, încât să obțină o libertate sporită de la marile posturi britanice și, mai recent, din partea Netflix. Aproape fiecare film sau serial cu Ricky Gervais este scris, regizat și produs de el. Eventual, Gervais joacă și rolul principal.

La ora actuală, pe Netflix găsești deja un show de stand-up cu Gervais intitulat Humanity, lung metrajele Special Correspondents și David Brent Life on the Road, plus serialele Life`s too short sau Derek. Cel mai nou proiect al lui Ricky Gervais este intitulat After Life și tocmai a fost aprobat de Netflix.

Prin postarae de pe Twitter de mai jos, Gervais a anunțat că a început producția la After Life. La fel ca Derek, inițial va fi vorba de șase episoade, fiecare de 30 de minute.

Conform celor de la Variety, serialul After Life produs de Netflix va spune povestea lui Tony, un bărbat a cărui soție moare într-un mod neașteptat. Neștiind ce să facă în continuare, personajul principal se gândește să se sinucidă. După un timp, ia decizia să se transforme într-un om care își trăiește viața fără să-i pese la vreun nivel de consecințele pentru gesturile pe care le face sau afirmațiile pe care le spune. Familia și prietenii săi încearcă să-l readucă pe calea cea dreaptă. Nu se știe dacă show-ul va ajunge pe îndrăgitul serviciu de streaming înainte de finele acestui an.

loading...