VIDEO Mortal Kombat 11 are o dată de lansare și un trailer sângeros

17:47 08.12.2018

Mortal Kombat 11 va deveni realitate, asta dacă așteptai un nou titlu din serie, iar acesta are acum și o dată de lansare.

Jocul este cel puțin la fel de sângeros precum cele din urmă, dacă nu chiar mai sângeros, iar asta n-are cum să nu te bucure, dacă ești un fan dedicat al seriei. Anunțul a fost făcut chiar de către cei de la NetherRealm Studios, iar titlul a fost prezentat în cadrul The Game Awards.

Ed Boon, co-creator al seriei, era invitat pe scenă pentru a face onorurile în cazul unui joc de curse, doar că manevra era un plan care să prezinte publicului trailerul jocului, în care Scorpion se bate cu Raiden. Ulterior acestei prezentări, au apărut mai multe detalii despre joc.

Important e că jocul are o dată de lansare: mai ai de așteptat până pe 23 aprilie pentru a te juca, iar partea bună e că Mortal Kombat 11 apare simultan în toate regiunile. Pe 17 ianuarie vom vedea mai multe noutăți despre joc, așa că ne putem aștepta chiar la ceva fragmente de gameplay.

Pagina de Steam a jocului oferă câteva detalii despre joc, între care și screenshot-uri din acesta. Unele par să fie extrase din trailer, iar altele sunt imagini de sine stătătoare. Tot de aici afli că dacă faci precomandă, vei putea să joci și ca Shao Kahn. Din informațiile de pe Steam afli și despre o funcție crucială a jocului, Custom Character Variations. Asta te va ajuta să îți personalizezi luptătorii mai mult ca niciodată, ca să-i faci cu adevărat ai tăi.

Mortal Kombat 11 are și un motor grafic nou, astfel că vei fi mai aproape de miezul bătăliei ca niciodată. Vor fi atât luptători noi, cât și Klassic Fighters, așa că dacă ți-au plăcut jocurile anterioare, cu siguranță și acesta e unul pe care vei vrea să-l încerci.

Sursa: engadget.com
loading...