Universul Lord of the Rings devine ”mai bogat” cu un joc online

Universul Lord of the Rings devine ”mai bogat” cu un joc online

Dacă ești fan al universului Lord of the Rings și ai văzut deja filmele, dar ai citit și cărțile, te vei putea bucura de un nou joc online cu această temă.

Athlon Games, o companie de publicare din Los Angles, afirmă că a semnat un acord de licențiere pe termen lung cu Middle-earth Enterprises, pentru a dezvolta și publica un joc online free-to-play, bazat pe Lord of the Rings.

Athlon Games lucrează alături de un dezvoltator partener pentru a crea un joc online care se petrece în Middle-earth, cu mult timp înainte de evenimentele din LotR, dar în același univers imaginat de J.R.R. Tolkien.

Jocul se va concentra pe zone pe care nu le-am văzut în cărți sau în filme, iar asta arată o deschidere mai mare a deținătorilor licențelor față de cei care doresc să creeze conținut nou. Anul trecut, de exemplu, Amazon a semnat un contract multianual pentru a crea un serial bazat pe Lord of the Rings.

Companiile nu au oferit foarte multe detalii despre subiectul jocului. ”Nu vei vedea caractere umane din Lord of the Rings în jocul nostru”, a declarat Dave Miller, președintele Athlon Games, care adaugă că ”nu aș spune că e vorba de Prima Eră, deoarece acolo e mai mult vorba despre monștri și zei. Totuși, nu vreau să dau mai multe detalii”.

În ceea ce privește licențierea, Miller spune că Athlon nu va cumpăra nicio licență care aparține familiei Tolkien. În schimb, se vor concentra doar pe ceea ce are de oferit Middle-earth Enterprises.

Dave Miller nu e deloc străin de universul LotR; a lucrat cu franciza Tolkien la Warner Bros, dar a contribuit și la originalul Middle-earth: Shadow of Mordor, creat în 2014.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI