LG își schimbă radical planurile pentru telefoane în 2018

LG își schimbă radical planurile pentru telefoane în 2018
George Stanciu
11:46 22.01.2018

LG pare să aibă ceva probleme la capitolul telefoane mobile, iar ultimele decizii ale companiei arată că nu există o direcție clară de urmat.

Scriam acum câteva zile că LG intră într-un con de umbră în 2018, având în vedere că popularitatea telefoanelor produse de aceștia a scăzut treptat în ultimii ani. Anul acesta ar putea să aducă și mai multe probleme companiei, prin prisma deciziilor deja luate. Aceștia și-au schimbat atitudinea față de lansări și produse, astfel că va lansa smartphone-uri doar atunci când consideră că e nevoie și nu în funcție de ciclurile anterioare.

Asta înseamnă că începutul lui 2018 nu ne aduce un LG G7, sau oricare ar fi numele următorului telefon din serie. La MWC, însă, am putea vedea un LG V30+ îmbunătățit. Strategia de schimbare a gamei de telefoane nu pare să fie cea mai reușită. Compania vrea să aducă mai puține telefoane pe piață, în loc să vină cu o mulțime de modele și să vadă care sunt populare. La final de CES, s-a aflat că LG G7 a fost pus pe butuci, iar dezvoltarea de la zero a telefonului va amâna lansarea lui pentru luni bune.

La MWC 2018, însă, LG are ceva de arătat. Conform zvonurilor din piață, aceștia ar veni cu o nouă variantă pentru LG V30. Având în vedere că deja avem modelul Plus, ne putem aștepta la LG V30+α. În ceea ce privește schimbările propriu-zise ale telefonului, acestea ar putea fi insuficiente.

Singura schimbare aparent majoră este integrarea unor sisteme îmbunătățite de inteligență artificială, mai exact integrarea mai bună cu Google Assistant. Dacă vor veni și cu altceva și dacă vor avea succes, asta rămâne de văzut. Cert e că lucrurile trebuie rezolvate anul acesta, asta dacă LG nu vrea să urmeze soarta altora care au dispărut în anonimat.

Etichete:
loading...