Koko, gorila care a dovedit că umanitatea nu e doar pentru oameni

Koko, gorila care a dovedit că umanitatea nu e doar pentru oameni
15:34 21.06.2018

Koko a trăit 46 de ani, aproape o viață de om, timp în care a reușit să învețe să comunice, să-și facă prieteni și chiar să aibă animale de companie.

Sunt mulți oameni care spun că nu ne tragem din maimuțe și au dreptate: avem un strămoș comun, iar de-acolo am evoluat care cum a putut. Noi am avut norocul să ajungem în vârful lanțului trofic, dar multe specii de primate ne seamănă izbitor de mult. Koko a fost, probabil, una dintre cele mai inteligente primate pe care ai fi putut să le întâlnești și care ți-ar fi dovedit că suntem mai apropiați decât crezi.

Koko s-a născut pe 4 iulie 1971 și a început să învețe limbajul semnelor devreme, la un an de viață. A avut-o alături pe Francine Patterson, care a învățat-o GSL – Gorilla Sign Language, sau limbajul semnelor pentru gorile, o versiune adaptată a limbajului semnelor american. Până pe 19 iunie 2018, când gorila a murit, cele două au fost nedespărțite.

Koko, gorila care a învățat să glumească

Francine și Koko au reușit să facă echipă bună, deoarece gorila a reușit să învețe vreo 1.000 de semne diferite. Nu era prima și nici ultima gorilă care să învețe asta, dar e una dintre puținele care a învățat, în paralel, limba engleză. Pe lângă semnele cunoscute, Koko a reușit să înțeleagă, de-a lungul vieții, peste 2.000 de cuvinte în engleză.

La 19 ani, Koko a reușit să treacă testul oglinzii, un test pe care majoritatea gorilelor n-au putut să îl treacă. De asemenea, din punct de vedere al limbajului folosit, gorila a dovedit că este extrem de inteligentă.

Koko a reușit, cu ajutorul semnelor, să povestească amintiri pe care le avea, dar a reușit să folosească și metalimbaj: într-un astfel de episod, i-a semnalizat unei alte gorile ”semn bun”, după ce acesta din urmă a folosit cu succes limbajul semnelor.

Probabil cele mai interesante aspecte legate de folosirea limbajului este că gorila a învățat să facă glume, dar și să folosească limbajul în mod înșelător. De asemenea, a reușit să creeze și cuvinte noi pentru a exprima gânduri; deși n-a fost învățată termenul de ”inel”, Koko a reușit să indice un asemenea obiect prin alăturarea cuvintelor ”deget” și ”brățară”.

Selfie în oglindă și prietenii cu vedete

Koko a apărut pentru prima dată pe coperta revistei din National Geographic în 1978, când avea doar 7 ani. La acea vreme, gorila și-a făcut un selfie într-o oglindă, care a fost folosit pentru revistă.

koko gorila selfie

Gorila n-a avut-o doar pe Francine a lături, ci și-a făcut și alți prieteni umani de-a lungul vieții. Unul dintre aceștia este Robin Williams, care a cunoscut-o pe Koko în 2001. În 2014, la aflarea veștii despre moartea lui Williams, gorila și-a comunicat tristețea.

Și basistul de la Red Hot Chili Peppers, Flea, s-a împrietenit cu gorila și chiar i-a oferit acesteia chitara sa, pe care gorila a ”cântat” de câteva ori.

Animalul cu animale de companie

Unul dintre cele mai intrigante aspecte legate de Koko este că e unul dintre puținele animale care au avut animale de companie. În 1983, de Crăciun, gorila a cerut o pisică, iar atunci când a primit un animal de pluș, a fost dezamăgită și a indicat că e tristă. Abia în iulie 1984, de ziua ei, Koko a putu să-și aleagă o pisică vie; a ales un mascul din rasa Manx, pe care l-a botezat All Ball.

koko pisică
Koko alături de All Ball, în a doua imagine de copertă pentru National Geographic, din 1985.

Moartea lui All Ball, în iarna aceluiași an, i-a fost comunicată gorilei, care a transmis prin semne ”rău, trist, rău” și ”încruntat, plâns, încruntat, plâns”. În 1985, Koko a putut să-și aleagă alte două pisici drept animale de companie, Lipstick și Smoky, tot din rasa Manx. Cele mai recente animale de companie pe care le-a avut gorila au fost Miss Black și Miss Grey, tot pisici. Pe acestea le-a primit la aniversarea de 44 de ani.

”Nu te aștepți de la o gorilă să fie astfel”, spunea Francine Patterson despre Koko, acum doi ani.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: