India lansează o misiune pe Lună mai ieftină decât un film

India lansează o misiune pe Lună mai ieftină decât un film
20:30 22.02.2018

Agenția spațială din India a programat o misiune pe Lună, numită Chandrayaan-2. Ar fi pentru prima dată când India va ateriza pe suprafața lunară, cu un cost mai mic decât producerea filmului Interstellar.

India vrea să demonstreze lumii întregi că nu întotdeauna ce e scump e și bun. Organizația de Cercetare Spațială din India (ISRO) vrea să dovedească asta cu misiunea Chandrayaan-2, pcare are în vizor Lună. Deși este cea de-a doua misiunea lunară condusă de India, Chandrayaan-2 este prima încercare a ISRO de a trimite un rover pe satelitul natural al Pământului.

În timp ce explorarea lunară este cap de listă în agenda multor state ale lumii, India iese în evidență cu programul său prin costul lui scăzut. Misiunea este atât de ieftină, încât nici nu atinge costurile de producție a filmului SF Interstellar, film care a costat 165 de milioane de dolari. Prin comparație, Chandrayaan-2 costă aproximativ 123 milioane de dolari.

„Simplificarea sistemului, miniaturizarea lui, controlul strict al calității și maximizarea producției într-un produs fac misiunea noastră spațială rentabilă”, spune președintele ISRO K Sivan. „Avem vigilență strictă în fiecare etapă a dezvoltării unei nave spațiale sau a unei rachete și, prin urmare, suntem capabili să evităm risipa de produse. Asta ne ajută să minimizăm costul misiunii”.

Din perspectiva celorlalte misiunii spațiale programate în următoarele câteva luni, ca nava spațială TESS a NASA, misiunea Chandrayaan-2 pe Lună ar putea să deschidă multe porți omenirii. Cu misiuni lunare atât de puține în ultimii ani, misiunea Indiei ar putea să întoarcă omenirea pe Lună. Ministrul Jitendra Singh, declară că Chandrayaan-2 ar avea un impact mai puternic chiar decât misiunile Apolla ale NASA.

[readmore]

„Scopul este să adunăm date pentru a putea deschide posibilități viitoare ale unui habitat pe Lună”, spune acesta. Noua misiune a Indiei va urma modelul Chandrayaan-1, ale cărei descoperiri au ajutat la confirmarea prezenței apei pe suprafața satelitului în 2009. Cu Chandrayaan-2, India se așteaptă să descopere mai multe despre vecinul galactic al Pământului. Singh spune că programul implementat  va fi „o misiune de descoperire nu numai pentru India, ci pentru întreaga lume”.

loading...