20 ian. 2018 | 19:07

Harta celui mai mare satelit al lui Saturn arată câte are în comun cu Pământul

ACTUALITATE
Harta celui mai mare satelit al lui Saturn arată câte are în comun cu Pământul

Înainte de a pleca în veșnicie, Cassini a lăsat moștenire câteva date despre cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan, prin care arată că seamănă foarte mult cu Pământul.

A trecut mai bine de un deceniu de când misiunea Cassini ne-a dat primele imagini detaliate cu cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan. Astronomii au petrecut ani de zile să analizeze toate datele și să facă rezumatul unei lumi foarte asemănătoare cu cea a Pământului.

Pentru prima dată, oamenii de știință au realizat o hartă topologică a suprafeței lunii. De când sonda Cassini a stat față în față cu satelitul, cercetătorii și-au dat seama că munca lor nu va fi în zadar și asta pentru că are multe în comun cu planeta noastră. Un exemplu este lichidul din depresiuni de pe suprafața sa. Desigur, acele mări sunt rezultatul unor compuși de hidrocarburi super reci, mai degrabă decât apă. Dar un ocean este un ocean.

Acum, s-a dovedit că oceanele de pe Pământ și Titan au un lucru în comun. Astronomii de la Universitatea Cornell din SUA au folosit o construcție topografică recentă a suprafeței lui Titan pentru a găsi cele trei mari bălți ale Lunii care au o suprafață echipotențială comună: nivelul mării, la fel ca și oceanele noastre.

Descoperirea implică o dinamică interesantă în spatele colectării și mișcării hidrocarburilor lichide ale lunii, care constau în mare parte din molecule condensate de metan și etan. Fie lacurile sunt conectate prin curenți care sunt suficient de mari pentru a permite lichidului să se echilibreze, sau altceva se întâmplă în afara suprafeței.

Astfel, echipa a concluzionat că există canale subterane care transportă hidrocarburi în puncte mai joase. De asemenea, ea sugerează că există un volum și mai mare de hidrocarburi lichide pe Titan. Hărțile ar putea să ne ajute să înțelegem mai bine felul în care curge lichidul pe lună, dar, totodată, aruncă alt mister pe care cercetătorii trebuie să-l rezolve.

Una dintre depresiunile pline de lichid ale satelitului arată ca structurile geologice de pe Pământ. Ca și pe Pământ, structurile carstice ale lui Titan nu au canale de suprafață evidente pentru a transporta sau scoate lichidul. Dar, spre deosebire de depresiunile noastre, acestea au muchii ascuțite, ridicate.