Cel mai mic computer din lume nu poate fi văzut fără microscop

Cel mai mic computer din lume nu poate fi văzut fără microscop
13:03 21.03.2018

IBM este una dintre companiile care au deschis porțile industriei calculatoarelor, deși acum, poate, este depășită de Apple sau Microsoft. Chiar și așa, International Business Machines a creat un calculator cum nu ai mai văzut.

Poate cel mai mare dezavantaj al calculatoarelor puternice este mărimea lor. Din fericire, IBM a găsit o soluție inedită și pentru această problemă. A creat un calculator cât un bob de sare. În cadrul IBM Think 2018, conferința emblematică a companiei, IBM a prezentat cel mai mic computer din lume. Și chiar nu au glumit cu asta.

Cu toate că mărimea lui nu-ți dă impresia că poate face cine știe ce, puterea de operare este x86 din 1990. Desigur, este mai nimic în comparație cu ceea ce avem astăzi. Totuși, este o noutate, mai ales că pentru a-l vedea ai nevoie de un microscop.

Calculatorul IBM are un preț de fabricație de doar zece cenți. El dispune de câteva sute de mii de tranzistori, cu toate că mărimea lui este microscopică. Acești tranzistori îi permit dispozitivului să monitorizeze, să analizeze și chiar să interacționeze cu datele.

Calculatorul microscopic a fost proiectat ca fiind o sursă de de date pentru aplicațiile de tip blockchain, tehnologia care se află în spatele Bitcoin și a altor monede digitale. Calculatorul cât un bob de sare va ajuta la urmărirea transportului de mărfuri și va detecta eventuale infracțiuni, ca furtul și frauda.

În plus, poate face sarcinile de bază ale inteligenței artificiale, ca sortarea datelor pe care le oferă. Potrivit IBM, acesta este doar începutul. „În următorii cinci ani, uneltele criptografice vor fi încorporate în obiectele și dispozitivele de zi cu zi”, spune Arvind Krishna, cel care a condus cercetarea.

Astfel, dacă prezicerile IBM sunt corecte, în viitorul nu foarte îndepărtat vom avea astfel de sisteme minuscule, poate mai mici decât un bob de sare, în dispozitivele de care ne folosim zilnic.

Sursa: Mashable