Chinezii de la Huawei vor copia Samsung după ce au făcut asta cu Apple

Chinezii de la Huawei vor copia Samsung după ce au făcut asta cu Apple
14:50 13.09.2018

Huawei vrea să o ia înaintea celor de la Samsung, dar cu un device controversat. Samsung a anunțat încă de acum cinci ani că lucrează la el.

Nu este neapărat un lucru rău să preiei caracteristici de la alte branduri. Huawei a demonstrat că se „pricepe” excelent la asta.

În urmă cu puțin timp, se zvonea că Huawei a intrat în cursa telefoanelor pliabile, alături de Samsung. Acum, vine și confirmarea din partea CEO-ului companiei chineze.

Știu, ideea pare absurdă. De ce ar vrea cineva un telefon pliabil? Șefii Huawei și Samsung cred cu tărie că există clienți care vor așa ceva și de-aia se încinge o competiție acerbă între cei doi giganți.

Totuși, Samsung are întâietate aici, că în 2013 a prezentat un concept. Totodată, e așteptat fie până la final de an, fie la începutul lui 2019. Este însă un motiv în plus pentru Huawei să facă un pas în față. Samsung a promis că va dezvălui câteva detalii despre telefonul pliabil abia prin noiembrie.

Richard Yu, CEO-ul Huawei, a declarat într-un interviu pentru Die Welt că în acest moment se lucrează la dezvoltarea tehnologiei necesare pentru telefoane pliabile și crede că ele vor putea înlocui în viitor laptopurile.

„De ce mai folosești încă un computer? Probabil pentru că ecranul telefonului este prea mic. Noi vom schimba asta. E ușor să-ți imaginezi că display-ul va putea fi pliat”, a declarat Yu.

Ecranele telefoanelor vor avea întotdeauna o limită când vine vorba de mărimea ecranului. Cine știe, poate că deja a fost atinsă cu display-urile de 6,5 inci. Ceva mai mare de atât, dintr-o singură bucată, devine tabletă și nimeni nu-și dorește așa ceva. Prin urmare, poți beneficia totuși de un ecran mai mare, poate dublu cât cel actual, dacă ai un dispozitiv pliabil. „După telefoane, urmează tot telefoane”, a mai spus CEO-ul Huawei, făcând referire la faptul că ele nu vor fi înlocuite prea curând, dar ele ar putea înlocui alte gadgeturi.

„Nu există device mai personal decât telefonul. Joacă un rol tot mai important în viața clienților. Telefonul este cheia, atât la muncă, dar și în viața privată, când efectuezi plăți sau vrei divertisment”, a mai adăugat Richard Yu.

În cadrul interviului, Yu a vorbit și despre rolul inteligenței artificiale cu care vor fi dotate telefoanele Huawei și care va fi prezentă nu doar la nivelul camerelor foto și a sistemului de partajare a fotografiilor.

Sursa: BGR
loading...