17 dec. 2018 | 15:53

Huawei lansează telefonul cu ditamai ecranul și bartai camera

ACTUALITATE
Huawei lansează telefonul cu ditamai ecranul și bartai camera

S-a zvonit despre Nova 4, s-a presupus mult, dar până la urmă a fost lansat. Acesta e noul telefon Huawei și unul care ne arată ce-o să vină în 2019.

În sfârșit, telefoanele cu ecran crestat pentru zona camerei de selfie, senzorului de luminozitate și celui de proximitate încep să dispară. După Samsung, cu Galaxy A8s, face și Huawei pasul în direcția asta. Primul produs este Nova 4 pe care l-am putea vedea în Europa în ianuarie 2019.

Ca specificații, Huawei Nova 4 are un ecran de 6,4 inci Full HD+ (cu o gaură în el pentru camera de selfie), rulează Android Pie cu interfața EMUI 9 și folosește procesorul Kirin 970 lansat în 2017. Mai are și 8 GB de memorie RAM alături de 128 GB spațiu de stocare.

Bateria este de 3.750 mAh și partea cea mai bună e că menține un ansamblu cu trei camere pe spate. Astfel, ai senzorul de 48 megapixeli despre care s-a vehiculat în ultimele săptămâni. Ai și unul de 16 megapixeli, ultra wide, dar și unul de 2 MP pentru adâncime. Acesta din urmă va fi folosit pentru portrete, ca să poată separa mai bine fundalul. Rămâne de văzut în teste cât de bine se descurcă.

huawei-nova-4-negru

huawei-nova-4-alb

Are scanner de amprentă pe spate, folosește USB-C ca port de încărcare și transfer date, iar nuanțele de culoare în care va fi disponibil sunt roșu, negru, alb și albastru. Mă rog, nu sunt exact aceste culori, pentru că se văd diferit în funcție de cum cade lumina pe carcasă. Foarte probabil, nu toate vor fi disponibile în Europa.

huawei-nova-4-rosu

huawei-nova-4-albastru

Prețul, estimativ, în Europa va fi de cel puțin 440 de euro pentru versiunea premium. Aceasta e cea cu camera foto de 48 MP. Pentru circa 400 de euro vei putea cumpăra un telefon cu cameră de 20 MP.

Cea mai bună parte a telefonului e că ecranul se duce cât mai aproape de margine. Excepție face partea de jos. Totuși, e clar că aceasta e filosofia de design pentru 2019. Totodată, cu lansarea Nova 4, Huawei ne arată și ce putem aștepta pentru Honor View 20. Telefonul Honor va folosi însă procesor Kirin 980, disponibil din 2018 pe Huawei Mate 20 Pro.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele