Cum au ajuns chinezii de la Huawei să câștige în fața Apple

Cum au ajuns chinezii de la Huawei să câștige în fața Apple
Sursa foto: Răzvan Băltărețu/PLAYTECH
11:07 01.08.2018

Încă o dată, Huawei ajunge pe locul doi în lume ca producător de telefoane. E în urma Samsung, dar, mai important, e peste Apple. Totuși, asta nu înseamnă că a detronat producătorul de iPhone.

În 2017, Huawei a devenit al doilea producător ca volum de telefoane vândute sau livrate. S-a întâmplat asta pentru două luni, în iunie și iulie, în timp ce Apple n-a înregistrat vânzări mai mari. Acum, în 2018, Huawei reușește încă o dată performanța asta pe ultimele trei luni (trimestru care s-a terminat pe 30 iunie). Datele IDC, încă preliminare, pune compania chineză la 54,2 milioane de unități livrate. Apple a livrat 41,3 milioane de unități.

Livrarea nu înseamnă neapărat vânzare, că telefoanele pot sta în magazine, în depozite, la operatori. Sunt însă livrate, astfel că producătorul se poate declara mulțumit.

De la an la an, Huawei a crescut cu 40,9%, ceea ce nu-i o performanță de neglijat. Per an s-ar putea să nu-și mențină însă locul doi.

Datele IDC sunt susținute de Counterpoint Research, IHS Markit și Canalys.

Ca să înțelegi de ce se schimbă ocupantul locului secund, trebuie să fii atent la calendar. Huawei a lansat noul smartphone premium la finalul lunii martie și a fost disponibil din aprilie. Totodată, a lansat numeroase telefoane din seria Honor (da, acelea trec tot în contul Huawei). Apple a lansat ultimele telefoane în septembrie 2017 și a livrat iPhone X abia din noiembrie 2017.

Statisticile IDC din 2017 arată că, în fața Apple, Huawei a avut un avantaj în trimestrul al doilea și în trimestrul al treilea. „Avantaj”, în acest context, înseamnă că s-a apropiat cel mai mult. În trimestrul patru, ultimul, Apple a livrat însă mai mult decât Samsung și Huawei. E trimestrul care cuprinde și noile telefoane.

Cert e că Huawei a obținut o victorie „de etapă”, dar bilanțul pe 2018 s-ar putea să nu îi aducă și locul doi global. Deocamdată, Apple încă e după Samsung. Și încă un detaliu: prețul mediu per dispozitiv e mai mare la Apple decât la Samsung și Huawei, de unde și creșterea pe volum pentru sud-coreeni și chinezi.

Sursa: CNBC
loading...