House of Cards, sezonul 6 – Președintele e mort și, odată cu el, o întreagă lume

11:54 02.11.2018

House of Cards e serialul care a transformat Netflix. Fiecare serviciu și fiecare televiziune are acea producție bombă, iar HoC a fost asta pentru Netflix. Sezonul 6 e însă unul șchiop care deschide mai multe drumuri decât încheie.

Francis Underwood nu mai e. Claire Underwood e șefă. Doug Stamper revine mai important ca niciodată. Mogulii și bogații încearcă să tragă sforile Americii prin Casa Albă. Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii e la fel de util și inutil ca un ușier la o casă părăsită. Claire își face cabinet cu femei. Doar femei. Frank e mort.

Am înțeles de ce Netflix a renunțat la Kevin Spacey și, odată cu asta, am înțeles și că House of Cards, sezonul 6, nu va fi la fel ca celelalte. Din păcate, e și ultimul, dar se simte ca și cum ar fi primul.

Claire Underwood a devenit președintele Americii la finalul sezonului 5. Noul sezon ne aruncă într-o lume în care Frank nu mai există, dar toată lumea îl amintește. E omul care ținea în mână mai multe sfori decât putea trage și acum acestea, ca un elastic care se rupe, vin s-o biciuiască pe soția lui. Până și ea îi găsește nereguli, ca și cum de-a lungul căsătoriei a fost orbită, iar acum vede și începe să meargă pe propriile picioare.

Încerc pe cât posibil să țin textul acesta fără spoilere.

House of Cards, sezonul 6, e de văzut atât de către fani, cât și de către cei care cred că femeile în politică pot schimba ceva. Nu vor schimba niciodată nimic pentru că, indiferent de gen, omul e om – e putred și nobil, e bătăios și umil, e slugarnic și lider. E ceea ce îl fac interesele să fie și fix asta este și va fi Claire până la finalul sezonului.

Tot ce-i bun în sezonul 6 din House of Cards

House of Cards sezonul 6 Claire Underwood POTUS (2)
Claire și Annette într-o prietenie care nu servește nimănui.

Sezonul debutează cu Claire care află că oamenii, pe internet, sunt oribili și-o înjură în toate felurile posibile. Melody Cruz este o fată vag de culoare care vorbește ca Alex Jones din lumea noastră mai reală. Bogătașii Sheperd – doi frați dintre care ea e o mai veche prietenă a lui Claire – au interesele lor și încearcă să obțină de la Claire ceea ce au nevoie via vicepreședinte.

Nu știu dacă e doar sentimentul meu, dar până pe la sezonul 5 House of Cards era un serial alert, încărcat, dens, puternic. Din sezonul 5, ritmul a încetinit grav, iar în sezonul 6 m-am uitat episod după episod fiind atent și la ceas.

Timpul trece prea greu. Negocierile merg prea greu. Doug află prea greu răspunsurile care îl interesează. Iar jurnalistul fost coleg cu Zoe Barnes încă mai e în lumea lui cu investigații și fire pe care încearcă să le unească.

Sezonul 6 din House of Cards e cel mai lent sezon pe care producția asta l-a avut vreodată.

Un întreg episod îi e dedicat lui Claire care se izolează în zona confortabilă și plăcută din Casa Albă – reședința. Refuză, practic, să fie președinte. E aproape ca Ștefan cel Mare care se baricadează în cetate și așteaptă să treacă turcii. Eu am interpretat episodul acesta drept unul în care avea nevoie să jelească – fie după Frank, fie pentru poziția incredibilă și imposibilă în care se regăsește.

Claire se uită din când în când la cameră și încearcă să interacționeze cu mine, cu tine, cu noi. Să ne explice jocurile puterii. Doar că ea nu-i Frank și aceste paranteze pe care le face nu ajută cu nimic acțiunea. Pe de o parte, ai putea înțelege cum e ea, ce gândește – ba chiar spune că nu-i ca Frank -, dar pe el nu-l ascultam pentru că îmi explica ce gândește, ci pentru că spărgea o imagine publică cu una de „interior”. În cazul ei, spargerea celui de-al patrulea perete e doar o încercare stângace de-a face ce făcea el.

Claire nu-i Frank și asta trebuie să te gândești încă dinainte de-a începe sezonul. Intrigile sunt încă acolo, dar ea nu e la fel de perfidă, impulsivă și însetată de putere ca el ca totul să fie o ficțiune excepțională.

Netflix a tăiat relația cu Kevin Spacey și-a trebuit să facă de la zero o poveste pentru Claire. Dar Frank dădea acestui serial o putere, el făcea jocurile din „culisele puterii” (titlul serialului în română). Tocmai de aceea, deși el nu mai e, e pomenit și amintit de câteva ori per episod.

Până și gestul lui de-a lovi masa ca să-și încheie ideea și pentru a-și impune punctul de vedere e replicat, stângaci, de alții. Inelul lui, un simbol nesemnificativ al puterii și personalității, e folosit ca un ajutor pentru Claire. S-a dat puterea mai departe.

Tot ce-i prost în sezonul 6 din House of Cards

House of Cards sezonul 6 Claire Underwood POTUS (3)

Am avut senzația, atât cât am văzut din House of Cards, sezonul 6, înainte să fie lansat oficial, că scenariul e făcut pe repede înainte și lucrurile sunt peticite. Claire a „folosit” cinci episoade și abia și-a creat o personalitate. Încă fumează, dar nu mai împarte țigări cu Frank, iar oamenii pe care și i-a luat pe lângă ea sunt aproximativ la fel de utili ca un cuțit tocit.

De fapt, dacă toate personajele importante din serial ar fi niște creioane într-o cutie, niciunul n-ar fi extraordinar de ascuțit, doar Claire se remarcă în această masă amorfă de personaje netede.

L-am remarcat însă și pe Bill Sheperd. E bogat și e bolnav, iar moartea e la fel de aproape de el așa cum e puterea absolută. Până la finalul episodului 5, Claire nu-i deloc un obstacol prea mare în calea fraților Sheperd – poate doar când are un gest de școlăriță supărată în compania lui Annette.

Sezonul 6 din House of Cards e încărcat de crize: una cu ruși, una cu o moarte, una cu o intoxicare a populației, una cu legi, una cu dispariția din viața publică a lui Claire, una cu o secretară de presă atât de incapabilă, încât și un comunicat de presă ar fi mai util.

Acțiunea de fundal e că președinta Americii, o femeie, preia frâiele puterii.

Nu știu dacă e bine sau nu, îmi place și-mi displace în egală măsură discursul public despre cum femeile au nevoie de o scenă mai mare pe care să-și expună aptitudinile lângă bărbați. Realitatea, din serial, e că nu vreau să văd acest discurs prezentat în House of Cards, ci vreau bătaie pe putere până la final, sânge și cadavre metaforice ale adversarilor politici.

În loc să fie atenția pe ce poate face o femeie sau ce poate face un bărbat, aș fi vrut ca atenția să fie pe ce face un politician – indiferent de gen – când este șef de armată și șef de țară în cel mai controversat stat din lume.

House of Cards mi-a vândut, până în sezonul 4, iluzia și realitatea că tot ce văd nu-i real și sforile puterii se întind până în cele mai mărunte coloane vertebrale. Problemele personale și promisiunile prea mari ale lui Frank au distrus acest construct în sezonul 5. Claire îngroapă total bucuria asta a unui om ca mine dornic să vadă politicienii așa cum sunt.

Claire a fost subestimată, de aici pornește. Oamenii au crezut-o femeie, marioneta lui Frank, președintele de conjunctură. O femeie soldat îi spune „domnule președinte”, apoi îi spune, voalat, că n-are încredere în ea, că nu-i bărbat. E frumos că după câteva sezoane Claire chiar începe să fie „doamna președinte” și demonstrează că subestimarea nu-i corectă.

Odată cu House of Cards, începe o nouă eră la Netflix. Oficial. Următorul serial despre politică va fi, poate, mai bun. Acesta a fost deosebit și răcoritor. Din păcate, acolo unde House of Cards a fost, preț de trei-patru sezoane, un vârf de lance, a devenit în sezonul 6 un fel de bolovan care zboară prin aer fără țintă până se va opri complet.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI