Deși e gratis, Fortnite adună averi de pe urma jucătorilor

Deși e gratis, Fortnite adună averi de pe urma jucătorilor
11:59 25.07.2018

Fortnite e unul dintre cele mai populare jocuri în prezent și, cu toate că este gratuit, reușește să-i îmbogățească pe creatori.

Pentru că mai nimic nu mai e gratuit în ziua de azi, nici Fortnite nu e chiar atât de gratis pe cât ar părea. Firește, poți să joci jocul fără să investești absolut nimic în el, dar s-ar putea să fii în minoritate. Și chiar dacă minoritatea e, de fapt, a celor care plătesc pentru joc, creatorii acestuia n-au niciun motiv să se plângă.

Microtranzacțiile, o mină de aur pentru dezvoltatorii de jocuri și o metodă de a strica o mulțime de titluri bune, există și în Fortnite, iar jucătorii par să le primească cu brațele deschise. Conform companiei Sensor Tower, care face analize în piața de mobile, Fortnite e o adevărată mină de aur.

Sezonul 5 a început undeva în prima parte a lui iulie, iar în următoarele 10 zile după acest moment, varianta de iOS a jocului a reușit să încaseze, în medie, 2 milioane de dolari pe zi. Veniturile sunt în creștere: sezonul 4, dintre martie și iulie, aducea încasări de aproximativ 1,2 milioane de dolari pe zi. În ultimele zece zile ale aceluiași sezon, creatorii obțineau cam 1,7 milioane de dolari pe zi din microtranzacții.

Conform Sensor Tower, încasările Fortnite au atins 3 milioane de dolari pe 13 iulie, stabilind un nou record, față de cel de 1,9 milioane de dolari, de pe 1 mai.

Estimările analiștilor arată că Fortnite a încasat mai bine de 150 de milioane de dolari de pe iOS; o variantă de Android nu este disponibilă. În schimb, jocul e extrem de popular și pe PC-uri și pe console, așa că putem doar să ne imaginăm despre ce sume este vorba pe aceste platforme.

Cei de la Epic promit să returneze comunității o parte din bani, deoarece promit premii de 100 de milioane de dolari pentru sezonul competitiv 2018 – 2019.

Sursa: gamespot.com
loading...