Școlile, închise: când vrea Firea să scape elevii de iarnă

Școlile, închise: când vrea Firea să scape elevii de iarnă
16:54 20.03.2018

Gabriela Firea a anunțat că școlile vor fi, din nou, închise. Acum e de vină iarna care a lovit Capitala și România în prima lună de primăvară.

Gabriela Firea a anunţat pe 20 martie că vor fi închise școlile din cauza condițiilor meteo nefavorabile. În timpul unei ierni care a revenit într-o forță destul de mare, primarul Capitalei a decis ca pe 23 martie să stea acasă elevii. Atunci sunt anunțate temperaturi minime de -3 până la -5 grade Celsius.

„Este o decizie responsabilă pe care mi-o asum în calitate de Primar General, din dorința de a nu-i pe expune pe copii unor fenomene meteo extreme”, a declarat Gabriela Firea. În acest context, împreună cu prefectul Adrian Petcu, școlile vor fi închise și elevii vor sta acasă încă o zi în această iarnă prelungită.

Decizia a fost anunțată împreună cu reprezentanți ANM București – Ilfov și inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Decizia este pe fondul schimbărilor climatice din această săptămână și în urma unor avertizări emise de meteorologi. Pentru 23 martie, sunt preconizate ninsori și intensificări ale vântului în București.

Pe 23 martie, vor fi închise în București toate școlile, grădinițele și liceele.

Firea a făcut un obicei din închiderea școlilor

Gabriela Firea a decis în mai multe rânduri să suspende cursurile în Capitală. Prima dată s-a întâmplat în septembrie 2017 pe fondul unor avertizări de furtuni puternice în București. La final de februarie, Gabriela Firea a anunțat din nou o închidere a școlilor. Odată cu ultimul anunț, pare să fi devenit o obișnuință. Cei mai nemulțumiți sunt părinții care n-au cu cine să-și lase copiii. Pentru aceștia, există un număr la care pot suna, dar sunt destul de puțini operatori, așa că e la noroc.

În cazul închiderii școlilor în februarie, primarul a spus că preferă să vină cu măsuri de prevenție. „Prefer să se spună că am fost ușor-ușor prea alertați decât să numărăm victime”, a spus ea atunci. Odată cu decizia pentru 23 martie, s-ar putea ca măcar șoferii care circulă dimineața prin oraș să fie mai mulțumiți, că nu sunt atât de mulți părinți care să-i ducă pe elevi pe la școlile sau grădinițele lor.