Firea vrea să-ți fie ridicată mașina staționată neregulamentar. Ce amendă vei plăti

Firea vrea să-ți fie ridicată mașina staționată neregulamentar. Ce amendă vei plăti
11:20 19.12.2018

Primăria Capitalei vrea să ridice toate mașinile staționate neregulamentar pe carosabil, dar banii obținuți din amenzi vor fi încasați de una dintre cele 20 de firme despre care instanța spune că au fost înființate ilegal.

Măsura ar putea fi aplicată pe străzile principale din București, potrivit unui document prezentat de profit.ro. De altfel, autoturismele parcate sau staționate neregulamentar sunt una dintre principalele probleme care îngreunează atât de mult traficul din Capitală, dar aceasta există pe toate străzile, nu doar pe cele “importante”, unde circulă demnitarii.

Serviciul de ridicare a acestor automobile ar urma să fie aplicat de către Compania Națională Managementului Traficului București SA, una dintre cele 20 de firme înființate de Gabriela Firea prin intermediul primăriei.

Activitatea va fi prestată 24 din 24 de ore de către angajații firmei menționate, dar Constatarea contravențiilor, aplicarea amenzilor prevăzute de legislația primară și dispunerea ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar se va face de către polițiști.

profit.ro

De ce grăbește Firea implementarea unei astfel de măsuri, când legea oricum există deja? Un document al Primăriei Capitalei arată că „legislația națională privind regimul contravențiilor prevede faptul că aplicarea sancțiunii contravenționale se poate aplica numai făptașului, în cazul staționărilor neregulamentare această procedură fiind foarte greoaie, impunând condiția ca agentul constatator să aștepte lângă vehiculul staționat neregulamentar până la sosirea conducătorului auto”.

Dar, deocamdată, decizia se află abia în stadiu de proiect…și e posibil să rămână așa mult timp din cauza problemelor de legalitate pe care le are firma ce ar urma să presteze activitatea de ridicare a mașinilor staționate neregulamentar.

Indiferent de măsura pe care o va lua sau nu Primăria, cert este că în București, mașinile “aruncate” pe unde se apucă creează cele mai mari probleme în trafic, fără să mai adaug și teribilismul prea multor bucureșteni care se cred șoferi. Dar, trebuie luat în calcul și faptul că nu se fac parcări sau nu se fac acolo și cum ar trebui (antiexemplu: parcarea de la Străulești, făcută de Metrorex din bani publici).

Direcția Generală de Poliție Locală a Capitalei a primit anul acesta aproape 3.000 de sesizări cu privire la autoturismele staționate neregulamentar, iar polițiștii din sectoarele Bucureștiului, vreo 13.500.

Ce amenzi primești dacă îți lași mașina staționată neregulamentar

Tarifele de ridicare a mașinilor ar urma să fie de 200 lei pentru mașini cu masă de până la 5 tone și 270 lei pentru celelalte, la care se adăugă și tarife de transport de 150, respectiv 200 lei.

Tariful de depozitare va fi unic, de 150 lei pentru 24 de ore, nefracționat. Dar, e o problemă: compania Municipală Managementul Traficului București SA, care va încasa tarifele în calitate de operator al serviciului, intenționează să obțină profit din această activitate. Tarifele sunt identice cu cele practicate de Primăria Sectorului 3, care a dat startul ridicării mașinilor staționate neregulamentar pe străzile din sector chiar din această vară.

Sursa: profit.ro
loading...