Imaginea care îți arată o eclipsă de Lună așa cum nu ai mai văzut-o

Imaginea care îți arată o eclipsă de Lună așa cum nu ai mai văzut-o
17:20 06.08.2018

Cu siguranță ai văzut cel puțin o eclipsă de Lună până acum, fie pe cea mai recentă, fie o alta din trecut, dar sigur n-ai văzut-o astfel.

Pe măsură ce umbra Pământului ajunge pe Lună, în timpul unei astfel de eclipse, vei vedea că satelitul este întunecat destul de repede, datorită dimensiunilor reduse. Cu toate că fenomenul astronomic nu e la fel de impresionant ca o eclipsă solară, ar putea fi transformat.

Tom Harradine a găsit o metodă prin care să prezinte eclipsa de Lună așa cum n-ai mai văzut-o până acum. Cu imaginea de mai jos, acesta îți arată umbra totală a Pământului, imposibilă de văzut altfel, din cauza diferenței de mărime dintre planeta noastră și satelitul său.

eclipsă de lună 1

Harradine a creat o imagine compozită, cu ajutor mai multor fotografii făcute pe 27 iulie. Acesta arată astfel care sunt dimensiunile umbrei planetei noastre, iar umbra circulară din imagini e de 2,61 ori mai mare decât dimensiunea lunii dim fotografii. Raportul e identic cu cel din realitate.

eclipsă de lună 2

Imaginea compozită creată de Tom Harradine este, într-o oarecare măsură, o iluzie. Rezultatul se datorează nu doar imaginilor puse laolaltă, ci și rotirii fiecăruia astfel încât să se potrivească. Totuși, efectul din imagini este unul valabil, deoarece în timpul rotirii fiecărei imagini, ”lunile” combinate reușesc să creeze o umbră completă a Pământului.

Eclipsa din 27 iulie 2018 a fost cea mai lungă a acestui secol, deoarece a coincis cu apogeul lunar. Luna a fost acoperită de umbra Pământului timp de o oră și 43 de minute, cu patru minute mai puțin faxă de durata maximă de timp pe care o poate atinge acest fenomen. Eclipsa a început în România la 20:24, iar faza totală a debutat la 21:30, încheindu-se la 23:13.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI