Dronele folosite la contrabandă cu iPhone-uri de milioane de dolari

Dronele folosite la contrabandă cu iPhone-uri de milioane de dolari
10:07 02.04.2018

Un grup de traficanți de iPhone-uri foloseau drone pentru a-și transporta marfa peste graniță. E o idee pe care o vedeam venind, dar acum chiar a fost pusă în aplicare.

Având în vedere taxele de import impuse de anumite țări pentru electronice, ajungi să câștigi sume generoase de bani dacă reușești să treci granița ilegal cu zeci, sute sau chiar mii de telefoane. Din păcate, pe sistemul ulciorului care nu merge de multe ori la apă, după o perioadă de timp, autoritățile reușesc să te prindă. Acesta a fost și destinul unor contrabandiști care activau în China.

În mod ilegal, cu ajutorul unor drone, un grup de chinezi a reușit să transfere iPhone-uri peste graniță în valoare de 80 de milioane de dolari. Evenimentul s-a petrecut foarte aproape de Shenzen, unde se află cea mai mare piață de electronice din lume. Acolo, au fost transportate pe calea aerului telefoane Apple din Hong Kong. Ofițerii vamali din Shenzen au prins grupul de răufăcători în urmă cu câteva zile.

Din câte se pare, grupul infracțional a fost format din 26 de persoane și toate au fost prinse. La această oră, se află în arestul poliției, după ce au apelat la drone pentru a parcurge o distanță de aproximativ 200 de metri, de la Hong Kong la Shenzen. În această manieră, au transferat terminale Apple iPhone de ultimă generație în valoare de 79,8 milioane de dolari. Dispozitivele erau refurbished, aparent noi, dar reparate în fabrică.

Conform buletinelor de știri din teritoriu, este prima oară când un caz de contrabandă cu drone a fost interceptat în China. Aparent, contrabandiștii aveau nevoie de doar câteva secunde pentru a realiza un transfer cu o sacosă legată de o dronă.

În fiecare plasă se aflau cel puțin zece terminale Apple. Pe parcursul unei nopți, erau pasate aproximativ 15.000 de telefoane. Viața posesorilor de drone este destul de dificilă în China, deoarece fiecare echipament zburător trebuie înregistrat la autorități sub numele adevărat al proprietarului. Astfel, nu este foarte dificil să fii prins, dacă drona îți este interceptată.

Sursa: Reuters