#DeleteFacebook: nici măcar Playboy nu mai suportă Facebook

<span class='highlight-word'>#DeleteFacebook</span>: nici măcar Playboy nu mai suportă Facebook

Facebook trece printr-o perioadă foarte dificilă, iar faptul că tot mai multe companii renunță la paginile publice întărește și mai mult importanța hashtag-ului #DeleteFacebook.

La scurt timp după apariția detaliilor despre scandalul Cambridge Analytica, pe rețelele de socializare a început să facă valuri un nou hashtag. #DeleteFacebook invită utilizatorii platformei să renunțe la conturile de pe cea mai mare rețea de socializare în favoarea altor servicii care pun un preț mai mare pe securitatea datelor și pe intimitate.

Primele pagini importante de Facebook care au dispărut din online au fost cele pentru Tesla și SpaceX. Elon Musk a făcut respectivul gest în răspuns la o provocare înaintată pe Twitter de către o persoană oarecare. Între timp, trendul a luat amploare. Cea mai recentă companie care renunță la Facebook ca unealtă de promovare pentru serviciile și activitățile sale este Playboy.

Îndrăgita publicație pentru adulți a făcut anunțul în urmă cu puțin timp și a venit cu o serie stufoasă de argumente pentru respectiva decizie. Va fi interesant de văzut ce personalități, companii sau instituții publice vor luat parte la mișcarea #DeleteFacebook în următoarele săptămâni.

Deși oficialii Facebook au făcut o serie de anunțuri în ultimele zile pentru a calma spiritele utilizatorilor, cei de la Playboy nu sunt convinși de faptul că vor exista consecințe reale ale schimbărilor anunțate. ,,Am fost forțați să alterăm vocea Playboy pentru a ne încadra în viziunea Facebook vizavi de ce este potrivit sau nu pentru platforma lor.”

Reprezentanții Playboy au fost probabil dezamăgiți de mult timp de termenii și condițiile de utilizare ale Facebook, iar #DeleteFacebook le-a oferit contextul perfect pentru a face valuri mai mari în industrie cu decizia lor. La scurt timp după publicarea online a anunțului, Playboy Enterprises a închis toate conturile pe care le avea pe Facebook. În total, a fost vorba de pagini publice cu o audiență de peste 25 de milioane de persoane. Playboy a afirmat că nu mai vrea să fie complice la practicile Facebook.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI