25 mart. 2018 | 13:30

Dacia impresionează Europa: trei modele în top 10 datorită costurilor reduse

ACTUALITATE
Dacia impresionează Europa: trei modele în top 10 datorită costurilor reduse

Dacia Duster e cel mai nou model anunțat de producător. Are un preț bun, așa cum a obișnuit Dacia, și reacțiile pozitive n-au întârziat să apară.

Dacia Duster a ajuns într-un top 10 cu mașini ieftine și bune pe care britanicii le apreciază. Mai mult, alte două automobile ale companiei a au intrat în acest clasament. Astfel, se poate spune fără greșeală, că producătorul a găsit rețeta să impresioneze și pe piețe mai dezvoltate, mai pretențioase.

Dacia Duster, Sandero și Logan, produse de Renault sub marca locală, au intrat pe primele trei poziții în acest clasament. Parametrii de sondare a pieței au luat în calcul prețurile, taxele și asigurările pe care ar trebui să le plătească un proprietar, dar și costurile de service și eficiența combustibilului peste 50.000 de kilometri.

„Prin păstrarea lucrurilor simple, suntem capabili să oferim astăzi cele mai accesibile mașini disponibile pentru șoferii din Marea Britanie, combinate cu fiabilitate dovedită”, a declarat Louise O’Sullivan, de la Dacia Marea Britanie. Ea a denumit gama actuală de mașini Dacia drept una care promite și propune mașini fără pretenții, care livrează.

Aceste modele, cu un preț de start de puțin peste 11.000 de euro, sunt apreciate mai ales pentru acest cost scăzut. Totodată, Dacia Duster este unul dintre cele mai bune SUV-uri disponibile pe piață pentru preț si calitate.

Dacia Duster, Sandero și Logan au ajuns atât de bine în top și pentru că e valabilă o regulă de care mulți cumpărători uită frecvent. O greșeală pe care o fac mulți când caută o mașină nouă este să ia în calcul doar prețul inițial, fără a se uita și la cât va costa mașina în timp, de la reparații la întreținere. Cel puțin la aceste capitole stă foarte bine.

În clasamentul acesta, alături de Duster, Sandero și Logan, au mai intrat, în ordine, Suzuki Celerio, Mazda 2, Kia Picanto, Toyota Aygo, Peugeot 108, Volskwagen Polo și Up.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele