18 ian. 2018 | 18:25

Cum vinzi și cumperi ieftin pe OLX

FEATURE
Cum vinzi și cumperi ieftin pe OLX

Dacă ai ceva prin casă de care vrei să scapi sau tocmai ai primit un cadou care simți că nu te ajută la nimic, învață cum vinzi pe OLX ca să faci un mic profit.

Petrec incredibil de mult timp pe OLX. Sunt surprinzător de multe zile în care ”navighez” cu mai mult entuziasm printre mrejele acestui site, decât pe Facebook. Nici măcar nu are legătură cu achiziția unui produs anume. Mi-am făcut un scop din a găsi produse greu de găsit. Nu mă rezum la cumpărături din domeniul tehnologiei și, de multe ori, nici nu am bani să cumpăr anumite lucruri. Este vorba de fascinația faptului că am dat peste un produs care pare imposibil de vândut pe OLX. 

Acea imposibilitate este derivată fie din faptul că proprietarul nu are nici cea mai vagă idee ce vinde, fie din faptul că găsesc unele produse care nu ai crede că cineva la pune pe internet. Cel mai mult mă entuziasmează descrierile scrise pe lângă subiect sau titlurile care, deși sunt corecte, nu au nici o șansă să vândă un produs.

În urmă cu aproape un deceniu, dacă vroiai să vinzi ceva pe internet sau să cumperi un produs la mâna a doua, intrai pe Okazii.ro. Site-ul respectiv continuă să existe și la această oră, dar a devenit atât de irelevant, încât pare a fi o pierdere de timp să mai intri câteva minute pe el. A urmat Mercador.ro și LaJumate.ro. Ulterior, Mercador a fost achiziționat de OLX, iar LaJumate duce o luptă continuă pentru a părea o alternativă decentă pentru liderul de piață de la noi.

Cum vinzi pe OLX într-un mod eficient

Casa pe OLX

Este surprinzător de simplu să pui un anunț pe OLX. Din aplicația de mobil, folosești butonul mare din partea de jos marcat Adaugă anunț. Tastezi numele anunțului, faci două, trei poze, introduci un preț și o descriere. Aceasta este partea teoretică a ecuației.

În practică însă, ai un număr nelimitat de opțiuni pentru a executa acești pași simpli într-o manieră eronată. Să începem cu titlul. Încearcă să profiți la maxim de spațiul pe care ți-l pune la dispoziție OLX-ul pentru a vinde mai repede un produs. Încearcă să te gândești la acel spațiu ca la regulile de SEO de pe Google. Dacă vrei să vinzi repede ceva, este necesar ca produsul tău să iasă în față la cât mai mulți termeni de căutare.  Deși s-ar putea să ai succes în cazul în care copiezi un rând de pe cutia produsului, riști ca respectivul rând să nu fie cel mai bine optimizat pentru căutare.

Dacă vinzi Bose QC35, titlul anunțului tău ar trebui să fie ”Căști fără fir Bluetooth 4 Bose QuietComfort 35 QC35 ultima generație”. Dacă îți permite spațiul, eventual, adaugă și Android sau iPhone în titlu. Dacă vinzi un LaCie Porsche Design 4TB, titlul anunțului trebuie să fie ”Hard disk extern portabil USB 3.0 USB C LaCie Porsche Design 4TB”. Ai 70 de caractere pentru titlu, utilizează-le întotdeauna pe toate.

Aș vrea să recomand să pui negociabil în titlu sau să bifezi în dreptul prețului opțiunea negociabil. Din păcate, acel detaliu este absolut irelevant. Orice se negociază pe OLX. Poți să scrii cu Caps Lock cuvintele preț absolut fix, nu negociez, nu răspund la mesaje cu oferte diferite de prețul meu. Toate acestea vor fi complet ignorate. Dacă vinzi ceva online, cineva va încerca să negocieze. Și eu am negociat de un număr infinit de dăți, doar pentru a stabili ultimul preț.

Încearcă să eviți în descrierea produsului formulări agresive. Deși este foarte probabil să fi avut parte de experiențe negative încercând să vinzi pe OLX, nu toți oamenii sunt răi și nu vei avea parte doar de combinatori. În același timp, dacă ”arunci” afirmații ostentative, acelea vor avea mai degrabă rolul de a aliena posibili clienți, decât de a filtra persoanele care vor să negocieze într-un mod deranjant.

Cum cumperi ieftin de pe OLX

cum vinzi pe OLX așa nu

Exemplul de mai sus este fascinant din mai multe motive. Din fericire, am avut ocazia să profit de el. Practic, o persoană a avut un hard disk de la LaCie de 4TB la 500 de lei. Titlul anunțului respectiv era Mobile Drive. Pornind de la această premisă, era aproape imposibil să găsești respectivul produs la căutare. Deși cuvintele Mobile Drive se regăsesc pe ambalaj, nimeni nu are cum să caute un har disk extern folosind acea asociere de termeni. Cu toate acestea, eu am găsit respectivul produs care, din lipsă de vizualizări, fusese redus la 440. Cel mai probabil, persoana respectivă nu mai fusese contactată de către nimeni pentru detalii suplimentare despre acel gadget. Nu are rost să mai insist pe faptul că până la urmă am negociat până la 400 lei cu tot cu transport.

Prima lecție importantă la a găsi ceva obscur pe OLX se aplică de minune în cazul de mai sus. În momentul în care cauți un produs, încearcă să pleci de la noțiuni simple, cuvinte cheie. Începi prin a fi cât se poate de precis și închei prin a fi cât mai generalist. Dacă îți dorești un hard disk extern de 4TB, scrie la căutare doar 4TB. Dacă insiști pe cuvinte precum hard disk extern, ignori faptul că cineva poate nu știe să scrie acei termeni sau optat pentru folosirea abrevierii HDD în titlu. În același timp, extern este superfluu. Cineva poate a scris în titlu produsului HDD Portabil USB, iar pentru că te-ai fixat pe hard disk extern, nu vei vedea acel anunț printre rezultate.

Dacă ții la branduri, ai în vedere că unii oameni nu știu să scrie corect numele unor companii simple. Am văzut Bose scris cu doi sau chiar trei de S, MacBook există pe OLX și sub formă de Macbock sau MacBoook. Fii flexibil. Algoritmul de căutare al magazinului online a devenit mai flexibil în ultima perioadă, dar dacă îți dorești o boxă de la Marshall, caută te rog atât corect, cu doi de L, cât și incorect cu unul singur.

În situația în care îți dorești un laptop, începe prin a-l căuta în orașul în care ești. Încearcă să nu scrii specificații tehnice la căutare. Foarte multe anunțuri online sunt de forma ”laptop Asus”. Dacă scrii ASUS ROG 2017, vei pierde câteva rezultate care în alte condiții s-ar putea să se fi încadrat în criteriile tale.

În cazul în care ai cumpărat ceva foarte ieftn de la cineva de pe OLX sau ai găsit un produs la un preț foarte bun, fă click pe numele vânzătorului. Afișează toate produsele pe care acea persoană le are la vânzare. În acest fel, s-ar putea să găsești niște ”bijuterii” suprinzătoare. Urmând acest principiu am găsit produsul de mai sus intitulat sugestiv Mobile Drive.

Cum negociezi pe OLX

consignație olx

La fel ca în lumea reală, prima regulă pe internet este să fii civilizat. În unele cazuri, dacă cineva este disperat și vrea să vândă, limbajul nu contează. Din experiența mea însă, oricine apreciază o formă de salut și propoziții complete. Când cineva vinde un telefon cu 800 lei și mesajul întreg de la tine este ”500?”, nu te aștepta să-ți răspundă.

Într-un astfel de set de circumstanțe, eventual ai putea să spui că, deși înțelegi că prețul este foarte mic, nu ai decât 700 lei pentru produs + transport și te-ai bucura să te poată ajuta. Având în vedere că transportul pe OLX este de 25 de lei, ai încercat practic să obții produsul de 800 de lei la 675. Opt din zece vânzători vor fi imuni la povestea ta, poate chiar nouă din zece. Asta nu înseamă însă că nu trebuie să încerci. Vorbește frumos. Cineva apreciază formulările elaborate și faptul că ai încercat să fii drăguț.

Vânzătorii cu experiență de pe OLX ajung să fie imuni la majoritatea combinațiilor și iau foarte în serios faptul că un preț este fix. Dacă găsești o pereche de căști noi la 1000 de lei în loc de la 1700 – cât costă în magazin, acceptă faptul că vânzătorul s-ar putea să nu negocieze nici măcar 25 lei. Sunt perfecte normale și aceste scenarii. Mai ales în situația în care cineva îți vinde un produs nou sigilat și mai are 30 de alte produse în ofertă, trebuie să accepți să vinde de mult și le-a auzit pe toate.

Revenind însă la exemplul de mai sus, mai există o situația care mi se pare invitație la negociere. În momentul în care vezi că un produs nu are un titlu corect sau complet iar desciere este de forma ”Pentru detalii, dă mesaj”, sunt foarte mari șanse ca persoana să nu știe ce vinde. Mi s-a întâmplat să-i cumpăr soției o pereche de căști, iar vânzătorul să mă întrebe la telefon ce au atât de special. ”Care-i faza cu ele?” Din ce mi-a spus, a avut trei pereche primite de la un frate din Spania care lucra la un magazin Bose. Din nou, cum vânzătorii s-ar putea să aibă reticență la ”povești”, încearcă să dezvolți și tu o imunitate la ”fabulele” vânzătorilor.

Reguli de bună purtare pentru cumpărătorii de pe OLXcasa de marcat pe OLX

Scrie cât mai multe mesaje înainte să te decizi dacă vrei să cumperi ceva. Nu încerca să negociezi până nu ai aflat dacă produsul cu pricina este impecabil, fără nici o zgârietură. Dacă este vital pentru tine ca un produs să fie nou sigilat, insistă pe faptul că nu te interesează în alte condiții. În mod surprinzător, conceptul de NOU variază de la o persoană la alta și trebuie să te asiguri că vorbești aceeași limbă cu vânzătorul. Cere poze reale cu produsul. Dacă ai mai multe opțiuni, evită anunțurile care nu au nici o poză sau una luată de pe internet.

În cazul în care vinzi ceva, ai în vedere că o poză adevărată de slabă calitate generează mai mult interes decât cinci fotografii luate de pe internet. Dacă cineva a ajuns la anunțul tău, știe cum arată produsul și vrea mai degrabă să se asigure că știi ce vinzi și că respectivul produs este în conformitate cu titlul anunțului.

Una peste alta, în opinia mea, OLX-ul este o mină de aur. Cred că 70% din toate gadgeturile achiziționate în ultimii 2-3 ani sunt de pe OLX, inclusiv MacBook Pro-ul de pe care scriu acest articol. Celelalte 30% sunt de pe Amazon, dar asta e altă poveste. Ca orice altă achiziție importantă, dacă te gândești însă să iei ceva de pe OLX, trebuie să ai răbdare. Trebuie să cauți mult, să cauți în multe feluri și să accepți faptul că persoana de la capătul firului s-ar putea să nu știe exact ce vinde sau cât valorează. În același timp, ai în vedere câ indiferent cât de bună a fost oferta pe care ai prins-o săptămâna trecută pe OLX, sunt oameni care nu vor cumpăra niciodată ceva de pe un astfel de site. Pentru aceia există Emag, Altex, MediaGalaxy, Flanco, Domo și multe alte magazine cu o ofertă surprinzător de diversificată. În același timp însă, ce găsești pe OLX s-ar putea să nu existe în altă parte.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele