26 mart. 2018 | 13:44

Cum afli toate informațiile pe care le are Facebook despre tine

ACTUALITATE
Cum afli toate informațiile pe care le are Facebook despre tine

Facebook colectează în fiecare clipă date despre tine, dar ai și tu posibilitatea să afli cam ce știe rețeaua socială despre ceea ce faci pe site.

Facebook are ceva probleme în ultima vreme, după ce a izbucnit scandalul Cambridge Analytica. Atunci, a ieșit la iveală că o terță companie a colectat datele personale a 50 de milioane de utilizatori ai rețelei sociale și le-a folosit în interese proprii. Zuckerberg se scuză că n-a știut, dar e mai vinovat ca niciodată.

Pe 25 martie, un nou episod revelator a avut loc, iar atunci am aflat că Facebook știe multe despre oamenii cu care ai vorbit în trecut. Nu e vorba aici despre mesajele pe care le-ai trimis prin platforma Messenger, ci de SMS-uri pe care le-ai trimis de pe telefon, dar și de apeluri efectuate și primite.

Un utilizator de pe Twitter a descoperit că între datele pe care le-a descărcat de pe Facebook, a găsit un jurnal detaliat al apelurilor și SMS-urilor efectuate și primite. Data și ora fiecărui apel sau SMS erau înregistrate, la fel și durata convorbirilor. Despre acest episod poți citi mai pe larg aici. Mai jos vei găsi informații despre cum poți descărca toate datele pe care le are Facebook despre tine, dar vei afla și la ce să te aștepți.

Cum descarci toate datele pe care le are Facebook despre tine

Datele pe care le are Facebook despre tine îți vor fi livrate într-o arhivă, iar pentru a face asta, va trebui să navighezi în meniul Settings. Aici, pe pagina principală, vei vedea în partea de jos un link cu textul Download a copy of your Facebook data.

facebook date

În ecranul următor, vei ajunge la butonul Start My Archive. După ce îl apeși, va trebui să îți introduci parola de Facebook, iar apoi vei fi informat că arhiva este în curs de pregătire, iar când este gata, vei primi un link de download pe adresa de mail folosită atunci când ți-ai făcut contul.

facebook date 2

Arhiva mea are în jur de 3,8 GB, dar s-ar putea ca dimensiunea acesteia să difere, în funcție de profilul tău. Am verificat cu Bianca și arhiva ei are tot cam atât.

Ce găsești în arhiva cu datele pe care le are Facebook despre tine

Arhiva cu datele de pe Facebook are trei foldere principale, html, messages și photos, dar și un fișier index.htm. Acest fișier îți permite să accesezi rapid celelalte fișiere htm din cele trei foldere. Odată deschis, îți oferă informații de bază cu privire la contul tău, cum ar fi paginile la care ai dat like, grupurile din care faci parte și chiar relațiile pe care le-ai avut în trecut, asta dacă vrei un mini-episod deprimant.

Cu meniul din stânga poți naviga prin toate informațiile din celelalte fișiere htm. Poți afla ce și când ai postat pe wall, cu cine te-ai împrietenit și când și tot așa.

În folderul html vei găsi separat fișierele htm pe care le poți accesa prin intermediul indexului. În folderul photos vei găsi alte câteva foldere, care conțin imagini pe care le ai pe Facebook, fie ele publice sau ascunse.

Poate cel mai interesant folder dintre toate este cel de messages, unde vei petrece timp și te vei distra, te vei enerva sau vei deveni melancolic, în funcție de conversația pe care decizi să o deschizi.

Partea proastă la conversații e că nu sunt denumite în funcție de persoana cu care ai vorbit, ci numerotate de la 0 la 5, 100 sau 1.000, în funcție de numărul discuțiilor pe care le-ai avut.

Încă nu sunt sigur dacă toate conversațiile reușesc să meargă până la prima discuție pe care o ai cu o persoană. În unele cazuri, am impresia că lipsește ceva și că discuția începe prea brusc.

Tot în folderul messages vei găsi alte câteva foldere cu fișiere multimedia pe care le-ai trimis sau primit în conversații. Așa am descoperit că am peste 12.000 de imagini schimbate cu prieteni în conversații, dar și alte câteva mii de clipuri video, fișiere audio, stickere și toate cele. În folderul photos vei petrece, probabil, cel mai mult timp, deoarece vei găsi, cu siguranță, o mulțime de lucruri interesante.

Asta e tot ce știe Facebook despre tine?

Nici pe departe. Ai auzit deja o mulțime de povești cu privire la ce ar putea ști Facebook despre tine. Acesta îți urmărește absolut toate mișcările pe care le faci pe site, dar te urmărește chiar și dacă nu ai profil pe rețea; orice pagină de internet cu butoane de Facebook are potențialul de a urmări utilizatorii care vizitează această pagină. Facebook știe mult mai multe, iar ceea ce îți livrează în această arhivă e doar un vârf al aisbergului.

Restul sunt informații de care sigur ești curios, dar care probabil te-ar speria cu detaliile la care ajung. Totodată, putem spera că vom avea ocazia să vedem și asemenea informații făcute publice.