Bugatti Chiron Sport duce ideea de cea mai scumpă mașină la alt nivel

Bugatti Chiron Sport duce ideea de cea mai scumpă mașină la alt nivel
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
08:34 07.03.2018

Sunt multe motive să-ți iei un Bugatti Chiron Sport, dar cei mai mulți îl vor achiziționa pentru valorea astronomică și titlul de proprietar al celei mai scumpe mașini.

Când vine vorba de autoturisme scumpe, aproape că nici nu îți dai seama cum se adună milioanele de dolari pe factura de achiziție a unor super mașini. Trecând însă peste acest detaliu, la Târgul Auto de la Geneva, Bugatti s-a prezentat cu o ediție sport a vârfului său de gamă. Nu avea de ce să-ți fie rușine cu Bugatti Chiron, dar Buggati Chiron Sport este mai spectaculos, mai ușor și mai scump.

Tradiționalul Bugatti Chiron are abilitatea de a accelera de la 0 la 100 Kmph în mai puțin de 2,5 secunde. În acest scop, folosește un motor cu 16 cilindri și patru turbochargere. Puterea totală a acelui mastodont este de 1500 de cai putere, iar prețul de achiziție ajunge până la 3 milioane de dolari.

Dacă sari însă de la 3 milioane la 3,26 milioane de dolari, poți începe să cochetezi cu Bugatti Chiron Sport. Noul bolid de top împrumută o serie de trăsături din versiunea originală a autoturismului, dar reprezintă cu siguranță un upgrade. Motorul este același – 16 cilindri, dar datorită scăderii în greutate cu aproximativ 18,14 kilograme, autoturismul este acum mai echilibrat. Efortul pentru a obține acele kilograme în minus a fost în mare parte exagerat, având în vedere că ștergătoarele au fost realizate din fibră de carbon pentru a face economie de câteva sute de grame.

În teste, Bugatti Chiron Sport a reușit să parcurgă traseul de la Nardo Ring din Italia într-un timp cu 5 secunde mai mic decât varianta standard a autoturismului. Acel timp în minus s-a datorat sistemului îmbunătățit de suspensii și mecanismului de virare care a suferit câteva schimbări. În final, timpul de răspuns la comenzi al mașinii este mai mic ca niciodată, iar amatorii de viteze extreme vor aprecia acest detaliu. 
Bugatti Chiron Sport

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI