02 nov. 2018 | 20:15

Cum a pornit Black Friday în România

Black Friday
Cum a pornit Black Friday în România

Black Friday este ziua în care românii își scot banii de la saltea și-i investesc în diverse produse, cu speranța că prind cea mai avantajoasă ofertă din an. Evenimentul are deja câțiva ani de tradiție, iar mai jos poți să vezi cum s-a infiltrat Black Friday și la noi în țară.

Îmi e greu să cred că încă sunt persoane care nu știu ce e Black Friday, însă, cel mai bun indiciu pentru aceia sunt cozile interminabile, de la primele ore ale dimineții, ale magazinelor care în luna noiembrie vin cu oferte imbatabile. Bătaie mare este și în online, mișcarea căpătând tot mai mult teren în această direcție, în ultima perioadă.

Black Friday a ajuns un adevărat prilej de sărbătoare și pentru români, fiind poate una dintre cele mai așteptate zile din an. Conceptul vine de la americani și reprezintă cea mai bună perioadă pentru cumpărături înainte de Crăciun. Iar în cazul în care te întrebai de unde vine asocierea cu adjectivul „negru”, el face referire la magazinele care în această perioadă treceau de la „roșu” la „negru”. Termenii au legătură cu organizarea contabilă, cu roșu fiind marcate pierderile, iar cu negru profiturile.

Dacă e să ne uităm strict la România, Black Friday a început în 2011, când cei de la eMAG au avut inițiativa de a aduce conceptul și la noi. Mișcarea a fost susținută în offline de cei de la Flanco care au decis să-i acorde o șansă. De atunci și până acum, popularitatea evenimentului a explodat – doar eMAG au reușit în 2017 să vândă 1,14 milioane de produse, în valoare de 360 milioane de lei.

De ce Black Friday a devenit un adevărat fenomen în România

În cei șapte ani de la implementare, Black Friday a ajuns să prindă foarte bine în România, iar explicațiile din spate nu sunt în totalitate raționale. Prima dintre acestea ar fi că oamenii se îngrămădesc atât în magazine, cât și online, să cumpere produse la cele mai bune prețuri din an, cu toate că șansele să pună mâna pe articolul mult visat sunt mici.

Un alt motiv este cel de apartenență socială, de fi cool și în pas cu lumea. Parcă îți și auzi vecina spunând că nu știu cine și-a luat televizor ieftin de Black Friday și că trebuie musai să-și cumpere și ea, doar nu-i mai fraieră.

Bineînțeles, cea mai bună explicație pentru succesul Black Friday este că face apel la zona emoțională, care te face să uiți într-o secundă că ai strâns banii ăia timp de doi ani și, pe nesimțite, te trezești că ți-ai luat fierul ăla de călcat de ultimă generație, de care nici măcar nu aveai reală nevoie.

De asemenea, momentul apariției Black Friday a fost unul prielnic, într-o Românie care-și revenea după criza economică, în care românii voiau să experimenteze aceleași fenomene ca în occident. Astfel, românii au ajuns să cumpere în masă atât lucruri care le sunt utile pe termen lung, cât și unele de care nu au nevoie, dar care, ce să vezi, erau ieftine.

Cum a fost Black Friday anul trecut și la ce să te aștepți în 2018

Lumea poate zice multe despre Black Friday, însă nu are cum să conteste că a crescut vânzările online și a stimulat acest tip de comerț. De exemplu, anul trecut, clienții le-au umplut conturile magazinelor online cu aproximativ 200 de milioane de euro. Cele mai cumpărate produse au fost cele electrocasnice, televizoare, telefoane, jucării sau produse de îngrijire personală. Cei de la eMAG au reușit să vândă chiar și un Range Rover Sport 3.0, de 85.000 de euro.

Dacă așteptai cu sufletul la gură Black Friday-ul de anul acesta, trebuie să te pregătești sufletește pentru data de 23 noiembrie. Teoretic, atunci va avea loc cea mai nebună sesiune de cumpărături din an, dar data variază în funcție de magazin. De exemplu, eMAG și-a stabilit data pentru 16 noiembrie, în timp ce Flanco are promoții în perioada 26 octombrie – 16 noiembrie.