Curaj nebun și experiment deosebit: bărbatul care traversează Antarctica

Curaj nebun și experiment deosebit: bărbatul care traversează Antarctica

Toți oamenii care au încercat până acum să străbată Antarctica la picior singuri ori s-au dat bătuți, ori au murit. Exploratorul de 33 de ani Colin O’Brady vrea să schimbe acest lucru.

El urmează să străbată singur o distanță de 1.600 de kilometri, fără vreun ajutor din exterior. „Asta este ceva ce nimeni din istorie nu a mai reușit, iar oamenii au încercat timp de 100 de ani”, a spus bărbatul.

colin o brady antarctica

Cu ajutorul soției sale, Jenna, O’Brady a pregătit gențile cu cele 181 de kilograme de mâncare pe care le va căra după el prin Antarctica. „Fiecare gram și picătură pe care le pun în sanie trebuie să merite”, a zis el. Într-o singură zi, el va trebui să consume câte 8.000 de calorii, pentru a putea să tragă după el sania cu provizii și echipamente.

O parte din calorii și le va lua de la niște batoane speciale primite de la sponsorul expediției, Standard Process. Un singur baton are 1.250 de calorii, iar O’Brady plănuiește să mănânce patru pe zi. Restul de mâncare va fi asemănătoare cu cea mâncată de astronauți – adică alimente uscate prin înghețare, care pot fi rehidratate cu apă fiartă – apă pe care o va fierbe cu ajutorul unui aragaz micuț și a celor 14 kg de combustibil.

Exploratorul își va începe expediția de la banchiza Ross, după ce un avion mic îl va lăsa acolo. Din acel punct, urmează să urce pe schiuri dealul, în speranța că într-un final va ajunge la banchiza Ronne, de lângă Marea Weddell.

Într-o zi, O’Brady va trebui să meargă cam 22,5 kilometri – lucru deloc ușor când te gândești la temperaturile de -22,8 grade Celsius care sunt acum în Antarctica. În fiecare noapte, el va dormi într-un sac de dormit într-un cort, pentru a se proteja de frigul pătrunzător. Ținând cont că Soarele nu apune în timpul verii solare (care începe pe 22 decembrie), el va folosi și o mască de dormit pentru a se feri de lumină.

Pe lângă mâncare și echipamente de dormit, bărbatul mai ia cu el un tracker GPS, mai multe camere, un telefon prin satelit și alte câteva de rezervă și un încărcător solar pentru toate dispozitivele electronice.

colin o brady antarctica

E greu de spus dacă O’Brady va reuși, dar are șanse mari. În 2016, el s-a urcat pe toate cele mai înalte vârfuri de pe cele șapte continente, inclusiv pe Everest, în doar 132 de zile. Astfel, a primit un premiu pentru cele mai rapide urcări ale celor șapte vârfuri. Pe lângă asta, a participat la triatloane, a făcut excursii la Polul Nord și la Polul Sud și, cel mai recent, a parcurs 644 de kilometri cu sania după el în Groenlanda, ca antrenament pentru călătoria prin Antarctica.

Pe parcursul călătoriei, exploratorul va posta în mod regulat pe Instagram și va vorbi din când în când cu soția lui. Dacă vrei să fii la curent cu ce face O’Brady, poți să îi dai follow pe Instagram sau să îi urmărești tracker-ul aici.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI